Bogdan Remeș continuă alături de CSM Oradea. Sportivul născut și format în sistemul juvenil orădean își continuă astfel activitatea alături de echipa pentru care a evoluat în ultimii ani.
În vârstă de 24 ani împliniți, fundaș, Remeș a dobândit experiență de joc alături de CSM Oradea în Superliga Națională, Cupa României, dar și în cupele europene. De asemenea, a participat alături de echipele naționale ale României la diferite competiții de juniori.
Remeș este, în prezent, component al echipei naționale de seniori. El a participat la un cantonament în București, iar în prezent se află la Alba Iulia pentru cel de-al 2-lea stagiu de pregătire. Bogdan ar putea să participe la Campionatul European de polo pe apă din acest an, programat pentru perioada 27 August – 10 Septembrie.