Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 12, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1286 vizualizari
Marți, 12 iulie, la ora 03.17, pe strada Velența din municipiul Oradea,polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din Geoagiu, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea preliminară de drog.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri orădeni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.
*
Oradea / Cercetat penal pentru conducere fără permis
Tot marți, 12 iulie, la ora 00.20, pe strada Corneliu Baba din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri orădeni continuă cercetările.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
nov. 22, 2024 0
sept. 12, 2024 0
sept. 08, 2024 0
aug. 09, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0