Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 11, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1200 vizualizari
Duminică, 10 iulie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Marghita au reținut pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor un tânăr de 22 de ani, din comuna Suplacu de Barcău, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului și conducere sub influența substanțelor psihoactive.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii rutieri din Marghita, tânărul este bănuit că, la 9 iulie a.c., la ora 23.00, în afara localității Chișlaz, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19E, pe direcţia Oradea -Marghita, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curbă uşoară la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe câmpul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare.
În urma accidentului rutier, un alt tânăr de 22 de ani, din Suplacu de Barcău, pasager în autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
După producerea accidentului rutier, tânărul de 22 de ani, care ar fi condus autoturismul, a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, abandonând autoturismul și victima la fața locului.
Acesta a fost identificat la scurt timp de polițiștii rutieri din Marghita și găsit la domiciu, câteva ore mai târziu.
În urma testării preliminare a conducătorului autoturismului, a rezultat suspiciunea că acesta ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv, în urma rezultatului pozitiv obținut. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
A T E N Ț I E!
Recomandări ale polițiștilor rutieri bihoreni, privind obligațiile pe care le au și riscurile la care se expun conducătorii auto implicați în accidente rutiere grave, în cazul în care părăsesc locul accidentului:
În situația în care sunt implicați în evenimente rutiere din care au rezultat vătămări corporale, chiar dacă rănirile sunt ușoare, în conformitate cu prevederile art. 338 din Codul Penal, conducătorii auto au obligația de a nu părăsi locul accidentului fără încuvințarea polițiștilor.
Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea oamenilor legii, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, ori fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Pentru a nu vă expune riscurilor, chiar dacă victima părăseşte locul faptei, anunţați imediat evenimentul la numărul unic de urgență 112 și la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Potrivit prevederilor legale, în cazul în care în urma unui accident de circulație a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, conducătorul auto este obligat:
– să ia măsuri de anunțare imediată a Poliției,
– să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului,
– să nu părăsească locul faptei.
În plus, conducătorul auto ori persoana care are cunoștință de producerea unui astfel de accident este obligată să anunțe de îndată Poliția și să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0