Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 10, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1134 vizualizari
Grădina Casei Darvas – La Roche a găzduit, joi seara, un nou eveniment care a stârnit interesul orădenilor. Laura Vereha și Sebastian Secan, inițiatorii proiectului „Călător în bascheți”, unul dintre cele mai citite bloguri de călătorii din România, și-au spus povestea și au oferit ponturi despre o vacanță reușită.
Oradea Heritage continuă organizarea evenimentelor la Casa Darvas – La Roche, punând astfel în valoare patrimoniul arhitectural și colecția impresionantă a obiectelor expuse în cadrul expozițiilor permanente.
În luna iulie, evenimentele serilor Joia la Darvas vor fi dedicate călătoriilor, primii invitați fiind Sebi și Laura, datorită succesului de care se bucură în mediul online.
Cei doi au ajuns până acum în 46 de țări din Asia, Africa sau America, dar cel mai mult iubesc România, unde se întorc de fiecare dată cu mult drag și dor, iar Oradea este unul dintre orașele lor de suflet.
„De multe, noi, cei care locuim aici, nu avem întotdeauna o privire atât de obiectivă asupra orașului precum o au cei care vin să ne viziteze din afară. Le mulțumesc celor de la Călător în bascheți pentru modul în care vorbesc despre frumusețea și patrimoniul nostru. Cu siguranță ceea ce fac ei, alături de echipa Oradea Heritage, ajută la creșterea numărului de turiști, lucru care nu poate decât să ne bucure și să ne provoace la noi proiecte de dezvoltare”, a punctat în cadrul evenimentului Arina Moș, viceprimarul orașului Oradea.
Povestea celor de la „Călător în bascheți” și ponturile pe care le au legate de călătorii au stârnit interesul publicului prin multitudinea de întrebări adresate de cei prezenți.
Printre recomandările venite de la Sebi și Laura s-au aflat: biletele de avion să fie cumpărate în timpul săptămânii, în special în ziua de marți, călătoriile să fie în extra-sezon și fiecare călătorie să fie realizată numai după încheierea poliței pentru asigurare de sănătate.
Pe lista lor de preferințe destinația principală este România, iar când vorbim de vacanțe în afară, topul este completat de Portugalia, Italia, dar și Asia.
„România este încă vie prin locurile autentice pe care le are, prin tradiții, prin obiceiuri care în alte locuri s-au pierdut. Este locul unde te bucuri de mirosul și gustul pâinii pe vatră sau unde poți să vezi turmele de animale ce se întorc seara de pe pășune. Să nu uităm că în cea mai mare parte din Europa se alocă sume importante de bani pentru ca aceste tradiții să fie reconstituite. Noi le avem, trebuie doar să avem ochi pentru ele și să le păstrăm vii în continuare”, a punctat Sebastian Secan.
Printre destinațiile în care cei doi își doresc să ajungă se află Noua Zeelandă, America sau Insulele Cook.
oct. 09, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 02, 2024 0
aug. 23, 2024 Comentariile sunt închise pentru Video Mapping pe fațada Pasajului Madach-Republicii. Anuala de artă și știință Neo Art Connect – NAC 2024
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0