Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 05, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 604 vizualizari
Lucrările la reabilitarea și modernizarea Drumului Județean 764 Beiuș – Aștileu au ajuns la un stadiu fizic de peste 65%.
Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea unui sector de drum cu o lungime de 33,655 km, cuprins între intersecția cu DJ 764D în apropierea localității Damiș (pozitie km 31+000) și intersecția cu DJ 108I în localitatea Aștileu (poziție km 61+655). Drumul străbate localitățile Zece Hotare, Tomnatic, Călățea și se termină în Aștileu la intersecția cu Drumul Județean 108I.
„Pe această porțiune de drum montan, de aproape 34 de km, până în primăvara acestui an s-au derulat lucrările de modernizare pe teritoriul comunei Aștileu, pe primii 20 de km. De la sfârșitul săptămânii trecute se asfaltează următorii 4 km, pe teritoriul satului Tomnatic din comuna Vadu Crișului. Se lucrează și pe teritoriul satului Zece Hotare la poduri, ziduri de sprijin, la pietruiri și compactări. Ne propunem ca până în toamnă să terminăm de asfaltat și ultimii 9 km din acest drum. Modernizarea acestui drum județean va îmbunătăți accesul în zonă”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
În profil transversal, lățimea părții carosabile este cuprinsă între 5,50 – 6,00 m, lățimea platformei fiind cuprinsă între 7,00 – 7,50 m, iar acostamentele între 0,00 – 0,75m. Vor fi reabilitate două poduri pe DJ764, peste Valea Minerii și peste un canal care deversează într-un bazin de retenție.
Firma resposabilă de execuția lucrărilor la proiectul „Reabilitare și Modernizare DJ 764 Beiuș – Roșia – Aștileu – Aleșd, Sector de la km 31+000 la km 64+655, L= 33,655 km” este SC ASFAMIXT SRL. Valoarea contractului este de 93.543.776,46, cu TVA inclus.
Drumul Județean 764 face legătura între localitățile Beiuș (intersecție cu DN76) și Aleșd (intersecție DN1), având o lungime totală de 69.017 km.
nov. 13, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0