Actualizat ianuarie 15th, 2025 1:56 PM
iun. 29, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 586 vizualizari
Miercuri, 29 iunie, la ora 00.40, pe strada Primăriei din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic o tânără de 20 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea rapidă de drog.
De asemenea, marți, 28 iunie, la ora 13.40, pe strada Republicii din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea rapidă de drog.
Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.
*
Beiuș / Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului și cu permisul suspendat, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul a fost reținut de polițiștii rutieri beiușeni.
Marți, 28 iunie, la ora 21.25, pe strada Liliacului din municipiul Beiuș, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din comuna Pomezeu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la solicitarea legală a polițiștilor de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat.
În urma administrării probatoriului, polițiștii rutieri beiușeni l-au reținut pe bărbatul de 44 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratuluii de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările în cauză sub supraveghera unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0
ian. 14, 2025 0