Actualizat ianuarie 2nd, 2025 8:42 PM
iun. 20, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1408 vizualizari
Sâmbătă, 18 iunie, la ora 02.01, pe Calea Aradului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea rapidă de drog.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii rutieri orădeni continuă cercetările sub aspetul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.
*
Inand / Reținut de polițiștii rutieri salontani, după ce afost depistat în trafic, în timp ce conducea, deși avea suspendat acest drept și cu o concentrație alcoolică ridicată
Sâmbătă, 18 iunie, la ora 10.34, pe D.N.79, în localitatea bihoreană Inand, polițiștii Biroului Rutier Salonta au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din comuna Mădăras, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Salonta l-au reținut pe bărbatul de 45 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii rutieri salontani continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.
*
Oradea / Depistat în timp ce conducea sub influența alcoolului și cu permisul suspendat
Sâmbătă, 18 iunie, la ora 23.55, pe strada Ady Endre din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr orădean, de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri orădeni.
*
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
Vineri, 17 iunie, la ora 23.35, pe strada Primăverii din localitatea bihoreană Băile Felix, polițiștii din cadrul Poliției staţiunii Băile Felix au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, sâmbătă, 18 iunie a.c., la ora 17.16, pe drumul județean 767, în localitatea bihoreană Ogești, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au depistat în trafic un localnic de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot sâmbătă, 18 iunie, la ora 06.55, pe Calea Clujului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 67 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.
*
Ogești / Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea fără permis
Sâmbătă, 18 iunie, la ora 16.00, pe drumul județean 767, în localitatea bihoreană Ogești, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș – Postul de Poliție Dobrești.
*
Curtuișeni / Cercetat penal pentru conducere cu permisul suspendat
Vineri, 17 iunie, la ora 13.40, polițiștii posturilor de poliție Curtuișeni și Tarcea au depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din comuna Curtuișeni, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19, pe direcția Valea lui Mihai – Curtuișeni, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliție Curtuișeni.
*
Tinca / Depistat în trafic, în timp ce tracta o remorcă neînmatriculată
Vineri, 17 iunie, la ora 15.15, pe strada Avram Iancu din localitatea bihoreană Tinca, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din comuna Olcea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu care tracta o remorcă auto neînmatriculată.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Postului de Poliție Tinca continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
dec. 30, 2024 0
dec. 17, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 12, 2024 0
ian. 02, 2025 0
ian. 02, 2025 0
ian. 02, 2025 0
dec. 29, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!