Actualizat decembrie 26th, 2024 10:56 PM
iun. 17, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1197 vizualizari
Miercuri, 15 iunie, în urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 17 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 13 iunie, în jurul orei 01.15, în timp ce un tânăr de 22 de ani se afla de serviciu, în funcția de casier, în incinta unei stații de alimentare cu carburanți de pe Calea Clujului din municipiul Oradea, purtând pe față o mască chirurgicală, iar pe cap o glugă, l-ar fi amenințat pe acesta cu un obiect care părea a fi un pistol, pentru a păstra două sticle de vin, pe care le-ar fi sustras anterior de pe un raft, iar apoi a părăsit locul faptei.
Prejudiciul cauzat astfel societății comerciale a fost estimat la 67,38 de lei.
Din investigațiile efectuate, polițiștii orădeni au constatat că obiectul care părea a fi un pistol folosit de tânăr pentru a-l amenința pe casier era o armă de tip airsoft, nesupusă autorizării, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Joi, 16 iunie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au prezentat pe tânărul de 17 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a emis pe numele tânărului un mandat de arestare la domiciliu pentru 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea prejudiciului cauzat.
dec. 16, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 09, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 26, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!