Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 07, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1160 vizualizari
Duminică, 5 iunie, în urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 27 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuit de comiterea, în formă continuată, a infracțiunii de furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 5 iunie, în intervalul orar 11.00 – 12.45, ar fi pătruns prin escaladare și efracție într-un imobil din Oradea, de unde ar fi încercat să sustragă telefoane mobile și bijuterii din aur, bunuri pe care le-ar fi pregătit pentru a fi sustrase, dar le-ar fi abandonat în momentul în care a fost surprins în locuință de către proprietari.
Totodată, acesta este bănuit că, la 15 mai, în intervalul orar 18.45 – 20.30, ar fi pătruns prin escaladarea gardului în curtea unei locuințe din Oradea, iar apoi, pe ușa închisă și neasigurată, ar fi pătruns în interior, de unde ar fi sustras diverse articole de îmbrăcăminte, lenjerie de pat, covoare, doi saci cu detergent, draperii și alte bunuri, cauzând un prejudiciu total estimat de proprietar la 3.500 de lei.
Același bărbat este bănuit că, la 19 aprilie, în jurul orei 20.15, ar fi pătruns prin escaladarea gardului în curtea unei alte locuințe din Oradea, fiind surprins de către proprietar în timp ce încerca să intre în imobil.
Prejudiciul a fost recuperat de polițiștii orădeni în proporție de aproximativ 80%.
Luni, 6 iunie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au prezentat pe bărbatul de 27 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0