Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 03, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1064 vizualizari
În această săptămână, prefectul Dumitru Țiplea a convocat o ședință de lucru cu reprezentanții instituțiilor și ONG-urilor care activează în cadrul Centrului de Asistență Umanitară pentru Refugiați Bihor, deschis în urmă cu două luni în sprijinul refugiaților din Ucraina.
La întâlnire au participat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, Primăriei Municipiului Oradea, Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Direcției de Sănătate Publică Bihor, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Direcției de Asistență Socială Oradea, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, Inspectoratului General pentru Imigrări prin Serviciul pentru Imigrări Bihor, Organizației Crucea Roșie Filiala Bihor și Grupului de inițiativă “Bihor pentru Ucraina”.
În cadrul ședinței fiecare instituție a prezentat un succint raport al activității desfășurate în cadrul centrului, de la operaționalizare până în prezent. Conform datelor, centrul a fost accesat de la deschidere de 1.101 adulți și 870 de copii, însă numărul persoanelor care au apelat la sprijin a scăzut constant în ultimele săptămâni. În prezent, principalele solicitări din partea refugiaților stabiliți în Bihor sunt de aprovizionare cu bunuri alimentare și de igienă, săptămânal, și din partea celor aflați în tranzit de cazare temporară, pentru o noapte. De asemenea, săptămânal în centru se organizează activități recreative și distractive pentru copii.
În acest context, prefectul a solicitat instituțiilor prezente o readaptare eficientă a activităților din cadrul centrului. Astfel, începând cu data de 1 iunie, serviciile instituționale oferite refugiaților din Ucraina vor fi disponibile în continuare telefonic, cu prezența fizică la nevoie. Totodată, a fost adusă în discuție relocarea spațiului într-o locație de dimensiuni mai reduse, la sediul Comuniteca Atelier.
„Ne-am angajat pe termen lung în demersurile de sprijin a refugiaților care provin din Ucraina. Vom continua să le oferim tot suportul nostru, însă trebuie să adaptăm realității eforturile noastre și să ne alocăm cât mai eficient resursele,” a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0