Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 23, 2022 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 589 vizualizari
Acțiuni preventive, expoziții de desene cu mesaj preventiv, ateliere de informare, lansare de ghiduri privind violența domestică, jocuri, concursui și alte surprize au fost pregătite de polițiștii bihoreni pentru cei mici și cei mari, în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.
În perioada 22 – 27 mai, la nivel naţional se desfăşoară „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, eveniment prin care se urmăreşte sensibilizarea cetățenilor cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, a unei conduite antivictimale şi antiinfracţionale.
Aproprierea de comunitate şi nevoile acesteia reprezintă unele dintre obiectivele prioritare ale Poliţiei Române, de unde şi iniţiativa de a realiza de două ori pe an, timp de o săptămână, o acţiune ale cărei priorităţi sunt informarea şi conştientizarea populaţiei cu privire la aspectele de natură infracţională şi antivictimală. Inițiativa implică organizarea unei suite de activități informativ – preventive în spațiul public. Polițiștii bihoreni vor propune publicului larg o gamă variată de teme preventive, care vor fi transmise prin mijloace și metode interactive, adaptate la cerințele și nevoile grupurilor țintă și, totdată, vor prezenta consecințele ce decurg din comiterea de infracțiuni.
În perioada menţionată, prin colaborarea dintre poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea, polițiștii de ordine publică, polițiștii rutieri și polițiști din cadrul Serviciului Județean al Poliție Transporturi Bihor, la nivelul întregului judeţ vor fi desfăşurate activităţi structurate pe mai multe domenii preventive, fiecare zi având o temă specifică, selectată în baza priorităților Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității.
Activitățile desfășurate de polițiștii bihoreni în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității sunt organizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, Biblioteca „Gheorghe Şincai” – Oradea, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Bihor, Fundația Lampas și Orășelul Copiilor din municipiul Oradea.
În cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, poliţiştii bihoreni vor desfăşura activităţi structurate pe mai multe domenii, astfel:
– Duminică, 22 mai – Deschiderea oficială a manifestărilor;
– Luni, 23 mai – Activităţi preventive dedicate prevenirii discriminării;
– Marți, 24 mai – Activităţi preventive dedicate prevenirii violenței domestice;
– Miercuri, 25 mai – Activități preventive dedicate prevenirii victimizării și a disparițiilor de minori;;
– Joi, 26 mai – Activităţi preventive în vederea creşterii gradului de siguranţă în mediul on-line;
– Vineri, 27 mai – Activități preventive pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și siguranță rutieră;
*
Debutul Săptămânii Prevenirii Criminalității în județul Bihor a avut loc duminică, 22 mai a.c., în intervalul orar 10.30 – 13.00, în Orăşelul Copiilor din municipiul Oradea, sub sloganul „ABC-ul educației pentru cei mici”, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat două ateliere de informare privind siguranța copiilor pe stradă, acasă și la școală.
Totodată, poliţiştii bihoreni i-au angrenat pe copii într-o serie de concursuri atractive, precum concursul „Desenăm, ne jucăm, reguli noi învăţăm!”, de desene pe asfalt, pentru copiii cu vârste între 5 și 10 ani, în cadrul căruia participanții au ilustrat cu creta pe asfalt noțiuni specifice circulației rutiere.
Un alt atelier privind siguranța copiilor în mediul online a fost destinat copiilor cu vârste între 7 – 14 ani. Cei peste 120 de copii, părinţi şi bunici prezenţi au luat parte la o serie de concursuri pe teme de educaţie pentru siguranță.
*
„SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII”
– AGENDA ACTIVITĂŢILOR PLANIFICATE –
LUNI – 23 mai:
Luni, 23 mai, în intervalul orar 10.00 – 12.00 – sub sloganul – „Arta de a trăi frumos cu ceilalți” – Activități preventive pe linie de informare a elevilor cu privire la discriminare, formele și prevenirea acesteia.
Tot luni, în intervalul orar 13.00 – 15.00, la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, va avea loc o activitate de prevenire a discriminării realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, sub sloganul „Diferiți, dar egali! Spune nu discriminării!”, activitate desfășurată în scopul informării elevilor cu privire la formele de discriminare, precum și la modalitățile de prevenire a acesteia.
MARŢI – 24 mai:
Marți, 24 mai a.c., în intervalul orar 10.00 – 11.00, în cadrul Universității din Oradea și în campusul universitar, polițiștii Compartimentului de Analiză și prevenire a Criminalității și poliţiştii Biroului de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea vor desfășura activități preventive pentru prevenirea infracțiunilor de violență domestică sub sloganul „Violența lasă urme! Îndrăznește să ridici privirea!”.
De asemenea, marți, în intervalul orar 13.00 – 15.00, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea se va desfăşura o dezbatere privind violenţa domestică în cadrul căreia va avea loc lansarea a două ghiduri care să vină în ajutorul victimelor violentei domestice dar și a specialiștilor cu atribuții în acest domeniu, ghiduri care au fost realizate în cadrul campaniei „Violența lasă urme! Îndrăznește să ridici privirea!”
MIERCURI – 25 mai:
Miercuri, 25 mai a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, polițiștii Compartimentului de Analiză și prevenire a Criminalității vor desfășura o serie de activități informativ preventive sub genericul „Să creionăm portretul copilului dispărut”, pentru prevenirea plecării voluntare, cauzele care determină plecarea acestora dar și opiniile copiilor în legătură cu plecare minorilor de acasă.
La aceste activități pe teme de prevenire a dispariției copiilor, vor fi implicați elevii de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” și Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, ambele din municipiul Oradea. Elevii vor realiza eseuri în care își vor exprima opiniile referitoare la motivele care determină fuga minorilor de acasă.
Tematica prezentată va fi axată pe identificarea situaţiilor de risc în care se pot afla copiii şi luarea măsurilor de prevenire adecvate, pentru a evita unele situaţii de victimizare, importanţa conduitei preventive şi necesitatea implicării în activităţi preventive alături de poliţişti.
JOI – 26 mai:
Joi, 26 mai a.c., în intervalul orar 10.00 – 12.00, la Biblioteca Județeană ”Gheorghe Șincai” din municipiul Oradea, polițiștii Compartimentului de Analiză și prevenire a Criminalității și cei de proximitate vor desfășura o serie de activități informativ preventive privind siguranţa pe Internet a copiilor și tinerilor sub genericul „Siguranță în mediul Online”.
Scopul activităților desfășurate de polițiștii bihoreni este informarea elevilor cu privire la principalele modalități de utilizare în siguranță a Internetului.
În cadrul activității va fi organizată și o expoziție de desene realizate de elevii din cadrul Liceului de Arte cu tema pericolele din mediul online. La această activitate vor participa elevii Liceului Teoretic ”Aurel Lazăr” din Oradea.
Tot joi, în intervalul orar 10.00 – 12.00, polițiștii de prevenire bihoreni vor desfășura activități preventive privind siguranţa în mediul online a copiilor de la Liceul Ortodox „Roman Ciorogariu” din Oradea promovând programul „Eroii Internetului”.
De asemenea, în intervalul orar 13.30 – 15.00, polițiștii bihoreni vor fi prezenți pe platoul din fața magazinului „Crișul Shopping Center”, dar și în zona pietonală de pe strada Republicii din municipiul Oradea și sub sloganul „Siguranță, la un click distanță!”, vor interacționa cu cei prezenți privind siguranța cetățenilor când fac cumpărături online, cum să-și securizeze cardurile bancare, dar și alte informații despre tipul de fraude pe internet cărora le pot cădea victime.
VINERI – 27 mai:
Vineri, 27 mai a.c., în intervalul orar 10.30 – 12.00, sub genericul „Educație pentru siguranță” va avea loc un atelier realizat la Comuniteca Oradea, privind siguranța copiilor acasă, pe stradă și la școală.
Tot vineri, în intervalul orar 10.00 – 11.00, sub genericul „Un om prevenit, un om salvat!”, în colaborare cu polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Feroviare Bihor și polițiști din cadrul I.T.P.F. Oradea vor desfășura o activitate pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, respectiv prevenirea furturilor din bagaje, genți, prevenirea tâlhăriilor și înșelăciunilor.
În acest context, polițiștii de prevenire și transporturi bihoreni vor derula activități de informare a călătorilor cu privire la consecințele unui comportament neglijent, privind protejarea bunurilor personale, în stația C.F.R. Oradea.
–11.00- 13.00 – „Împreună pentru siguranță!”- activitate preventivă la o stație de carburanți din municipiul Oradea, în scopul promovării recomandări pentru siguranța bunurilor personale din autovehicule, cât și siguranța rutieră alături de polițiștii Serviciului Rutier.
În intervalul orar 11.00 – 13.00, sub sloganul „Nu le face viaţa uşoară infractorilor, un simplu gest te poate scuti de neplăceri!”, polițiștii de prevenire bihoreni alături de jandarmii bihoreni vor fi prezenți pe platoul din fața magazinului ”Crișul Shopping Center”, în zona pietonală de pe strada Republicii din municipiul Oradea, precum și în staţiile mijloacelor de transport în comun din proximitate și vor desfășura activităţi menite să prevină victimizarea cetăţenilor prin infracţiuni de furt, tâlhărie şi înşelăciune.
Scopul activităţilor preventive este sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0