Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 11, 2022 Adrian Popa Actualitate, Cultură, Frontpage 0 1146 vizualizari
Târgul de carte Gaudeamus și-a deschis azi porțile pentru a opta oară la Oradea. Evenimentul se desfășoară în Piața Unirii și este organizat de către Radio România, Primăria Municipiului Oradea și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune.
La deschiderea oficială a evenimentului a participat viceprimarul Arina Moș, alături de Bogdan Roșca, manager general al Radio Cluj și de prof. univ dr. Sorin Șipoș, de la Universitatea Oradea, președintele de onoare al acestei ediții.
„În această săptămână, în cultură, ora exactă se dă din cel mai frumos oraș din România, Oradea, capitala Art Nouveau a Europei în 2022. Noi avem toată deschiderea spre activități culturale și de aceea doresc să mulțumesc organizatorilor acestui frumos eveniment, tuturor editurilor participante și expozanților. Este o onoare pentru noi. Astfel de evenimente reușesc să aducă împreună o comunitate frumoasă, o comunitate culturală. Cu siguranță, cărțile ne fac mai înțelepți. Oradea are toată deschiderea față de toate activitățile culturale pe care ni le-am propus să le avem aici. Vă așteptăm și vă invităm la cel mai frumos târg de carte organizat în orașul nostru de 8 ani”, a spus viceprimarul Arina Moș.
Târgul va fi deschis până duminică, 15 mai (inclusiv), în intervalul orar 10:00-21:00. La această ediție participă 47 de expozanți, care aduc în fața publicului aproximativ 20.000 de titluri. Totodată, sunt programate să se desfășoare peste 30 de evenimente editoriale, au loc două ateliere de pictură, dar și o expoziție de pictură.
În pavilioanele expoziționale din Piața Unirii, vizitatorii vor găsi standuri cu cărți pentru copii, cărți de știință, beletristică, dar și CD-uri sau jocuri.
Bogdan Roșca, managerul general al Radio Cluj, a apreciat efortul și susținerea administrației locale în organizarea evenimentului, precum și importanța unei informări cât mai corecte în aceste vremuri.
„Vă invit, în această săptămână, să zăboviți puțin la standurile cu cărți din cadrul celei de-a opta ediții a Târgului de carte Gaudeamus. De-a lungul timpului, acest târg de carte a crescut, așa cum este și normal, pentru că ne-am bucurat aici, la Oradea, de sprijinul administrației locale și țin să le mulțumesc celor care conduc acest oraș pentru tot sprijinul.
Trăim vremuri tulburi și suntem asaltați de informații false. Nu există, cred, o cale mai bună de a-ți fabrica un scut împotriva acestor informații false, a dezinformării, a manipulării, decât cultura. Trebuie să fim tot timpul upgradați la zi cu informații noi, cu informații scrise de oameni responsabili în domeniul lor”, a declarat Bogdan Roșca, manager general Radio Cluj.
Deschiderea oficială a târgului i-a revenit prof. univ. dr Sorin Șipoș, directorul Şcolii doctorale de istorie din Oradea și președintele de onoare al acestei ediții.
„Oradea s-a fondat ca o urbe interetnică, interconfesională și reprezintă un centru important din toate punctele de vedere. De aceea, cartea, biblioteca, învățământul universitar reprezintă și au reprezentat repere importante pentru urbea de pe Criș. La acest festival de inteligență, de educație, de erudiție, îi invităm să participe pe toți orădenii, pe toți bihorenii”, a punctat prof. univ. dr. Sorin Șipoș.
nov. 20, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 25, 2024 0
oct. 02, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0