Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mai 06, 2022 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1024 vizualizari
Un bărbat, domiciliat într-un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe din localitatea Sânmartin, s-a aflat la un pas de tragedie, salteaua pe care dormea fiind cuprinsă de flăcări, după ce acesta adormise cu țigara în mână.
Incendiul s-a produs în cursul nopții de joi spre vineri, 6 mai a.c., fiind sesizat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 01.10, moment în care, pentru gestionarea evenimentului, la fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp, echipajele de pompieri ale Gărzii de Intervenție 1 Mai.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în baia apartamentului, întrucât bărbatul, trezindu-se, a apucat să ducă salteaua din camera de zi în baie, cu intenția de a stinge flăcările, însă nu a reușit și s-a autoevacuat, la fel ca alte patru persoane domiciliate în apartamentul de la etajul superior, în care pătrunsese fum.
Pompierii militari au lichidat incendiul operativ (în aproximativ opt minute), salvând astfel locuința și apartamentele învecinate.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
În urma producerii evenimentului a ars o saltea și s-au degradat cada, mașina de spălat, ușa de la baie și cca. 0.5 metri pătrați parchet laminat.
Peste 30 de incendii produse din cauza fumatului, în județul Bihor, în mai puțin de cinci luni!
Tragem un semnal de alarmă, precizând faptul că, de la începutul acestui an, până în prezent, la nivelul județului Bihor, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 37 de incendii provocate de fumat, soldate nu doar cu pagube materiale, ci, din nefericire, și cu victime omenești.
Astfel, în data de 23 februarie a.c., în localitatea Balc, o fetiță de trei ani și părinții acesteia au suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit în locuința acestora, după ce, cel mai probabil, tatăl adormise cu țigara aprinsă (https://www.isubh.ro/2022/02/24/un-copil-si-doi-adulti-au-fost-raniti-in-urma-unui-incendiu-produs-in-localitatea-balc/), iar duminică, 13 martie a.c., un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, din localitatea Iteu a decedat în urma unui incendiu, produs, cel mai probabil, în aceleași circumstanțe (https://www.isubh.ro/2022/03/14/un-barbat-decedat-in-urma-unui-incendiu-produs-in-localitatea-bihoreana-iteu-nou/).
Pompierii militari bihoreni vă adresează rugămintea de a vă proteja viața și bunurile acordând o atenție deosebită măsurilor și regulilor de prevenire a situațiilor de urgență, reamintindu-vă totodată, măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat:
• Nu fumați în pat, mai ales când sunteţi obosiţi, când luaţi somnifere sau când aţi consumat alcool! Există riscul să adormiţi cu ţigara aprinsă şi să provocaţi un incendiu.
• Utilizaţi întotdeauna scrumiere grele, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionate din materiale incombustibile!
• Stingeţi ţigara numai în scrumieră! Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări.
• Nu goliţi scrumierele în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde şi provoca un incendiu!
• Atunci când stingeţi ţigara, asiguraţi-vă că aţi stins-o cu adevărat, pentru că mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil, generând un incendiu care poate mistui întreaga locuinţă!
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0