Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 28, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1148 vizualizari
În baza rolului activ pe care îl are organul fiscal, potrivit art. 7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor informează contribuabilii cu privire la următoarele:
Termenul de depunere a formularului 212 „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” este 25 mai 2022, inclusiv.
Formularul 212 se utilizează de către persoanele fizice pentru declararea veniturilor realizate în anul 2021 și a obligațiilor fiscale datorate pentru aceste venituri (impozit pe venit, contribuția socială de asigurări sociale, contribuția socială de asigurări sociale de sănătate), respectiv pentru declararea obligațiilor fiscale aferente veniturilor estimate pentru anul 2022.
Potrivit Instrucțiunilor de completare a declarației unice, aprobate prin Ordinul nr. 2127/30.12.2021, aceasta se depune de către:
persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal;
persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate;
profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care au beneficiat de:
– indemnizaţia prevăzută la art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, cu completările ulterioare (sume primite de la A.J.P.I.S. Bihor);
– indemnizaţia prevăzută la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020, cu modificările ulterioare (sume primite de la A.J.P.I.S. Bihor);
– indemnizaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a) şi/sau lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2021;
avocaţi şi persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, cu completările ulterioare.
Declarația unică poate fi depusă:
a) în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire, doar de către persoanele fizice care nu desfășoară o profesie liberală sau nu exercită o activitate economică în mod independent.
b) prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legaleîn vigoare, respectiv:
– prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV);
– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
Dorim să vă atragem atenția asupra faptului că începând cu data de 01 martie 2022, contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoane fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent sunt obligați să transmită organului fiscal central cereri, înscrisuri sau orice alte documente prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare.
La completarea declarației unice recomandăm contribuabililor să acorde atenție la corelarea informațiilor referitoare la numărul de autorizare, respectiv data autorizării cu aceleași informații care au fost completate în declarațiile aferente anilor anteriori.
Termenul de depunere a formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” pentru veniturile realizate în anul 2021, este 25 mai 2022, sub sancțiunea decăderii.
Formularul se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează din România venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activități independente/ activități agricole, impuse pe bază de normă de venit, venituri din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real venituri din cedarea folosinței bunurilor, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit.
Persoanele care realizează venituri dintre cele de mai sus, sub o formă autorizată, depun formularul 230 doar prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv:
– prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV);
– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
Celelalte persoane fizice pot depune cererea și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire.
Contribuabilii nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pentru indemnizațiile prevăzute la art. XI și art. XV din O.U.G. nr. 30/2020 cu completările ulterioare, și în O.U.G. nr.120/2020, cu modificările ulterioare, încasate de la A.J.P.I.S.
În situația în care persoanele fizice optează pentru depunerea formularului 230 la entitatea nonprofit, aceasta are obligația de a transmite la organul fiscal formularul „Situaţie centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230” prin care centralizează cererile primite de la contribuabili. În această situaţie originalul cererilor 230, în format hârtie, se păstrează de către entităţile nonprofit/unităţile de cult şi sunt puse la dispoziţia organului fiscal la solicitarea acestuia. Transmiterea formularului „Situaţie centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230” se face prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
apr. 18, 2024 0
mart. 04, 2024 0
mai 23, 2023 0
apr. 21, 2023 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0