Actualizat mai 12th, 2025 11:44 PM
apr. 04, 2022 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 1681 vizualizari
Fotbaliştii de la CAO au debutat cu dreptul în faza play-off a Seriei a 10-a din Liga a III-a la fotbal. Orădenii s-au impus pe teren propriu, sâmbătă, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, în faţa formaţiei Someşul Dej, cu scorul de 2-0 şi s-au distanţat la şapte puncte în clasament de ocupanta poziţiei a III-a, însuşi Someşul Dej.
Meciul a fost per ansamblu echilibrat, însă echipa orădeană a fost mai eficientă în atac şi golurile reuşite de Adrian Popa în prima repriză, respectiv Sergiu Jurj, în partea a doua, au făcut diferenţa.
Prima ocazie a întâlnirii s-a petrecut în minutul 7, când Cherman a şutat periculos de la 22 de metri, dar portarul celor de la Someşul a reţinut în doi timpi.
În minutul 19 însă CAO a deschis scorul, când orădenii au beneficiat de o lovitură liberă de pe linia careului de 16 metri, din partea stângă. Mingea a fost trimisă în interiorul careului, de unde, de la aproximativ 14 metri, nemarcat, Adrian Popa a înscris cu un şut frumos.
Tot gazdele au continuat să fie periculoase în faţa porţii şi în minutul 22 o schemă lucrată la antrenament dintr-o lovitură liberă s-a dovedit a crea emoţii dejenilor, dar Gunie, din colţul careului mic, a trimis prin faţa porţii.
Până la pauză, cei de la Someşul au avut şi ei un şut bun, expediat de Raul Suciu din lovitură liberă de la 22 de metri, dar puţin pe lângă stâlpul din partea stângă a porţii orădene.
În repriza a doua, oaspeţii au avut prima ocazie, dar şutul bun al atacantului Visic, de la marginea careului mare, a fost reţinut de portarul Barabaş. În replică, în acelaşi minut, Răzvan Gunie a trimis de la 17 metri puţin pe lângă bară.
În minutul 72 însă CAO a dus scorul la 2-0, după ce Sergiu Jurj a fost angajat în careu, a scăpat singur cu portarul, l-a driblat în dreapta şi a trimis în poarta goală.
În minutul 75, Gunie a trimis din nou de la colţul careului mare, puţin pe lângă poartă. Peste alte şase minute, Florin Chitaş a avut o incursiune periculoasă pe partea dreaptă, încheiată cu un şut bun, dar scos de portar în corner.
Pe final oaspeţii au fost mai periculoşi. În minutul 82, Vitan a avut o incursiune bună pe partea dreaptă, a trimis periculos în faţa porţii, mingea a fost respinsă până la Visic, care a ratat incredibil din centrul careului, trimiţând peste poartă. Apoi, două minute mai târziu, fundaşul central al Someşului, Emanuel Negru a şutat periculos de la marginea careului, dar balonul a lovit bara transversală.
Jocul s-a terminat cu victoria orădenilor, cu 2-0, care au totalizat astfel 42 de puncte, şi-au consolidat poziţia secundă în clasament, dar rămân la trei puncte în urma liderului, Minaur Baia Mare, care, la rându-i, s-a impus sâmbătă acasă, cu 4-0, în faţa celor de la Lotus Băile Felix.
Declaraţie Florin Fărcaş, antrenor principal CAO 1910 Oradea:
„Era foarte important pentru noi să începem play-off-ul cu o victorie. Am reuşit, deşi jocul a fost destul de greu, pentru că am întâlnit o formaţie foarte bine aşezată, o echipă experimentată şi o echipă care şi-a propus ca obiectiv finala barajului de promovare, dar, una peste alta, eu cred că am făcut un joc bun, am fost destul de bine organizaţi, chiar dacă am pierdut destule mingi la mijlocul terenului. Am fost însă destul de bine organizaţi pe fază defensivă şi am ştiut să speculăm spaţiile şi culoarele de joc şi am şi înscris de două ori. Astfel, nu pot decât să fiu bucuros şi să îi felicit pe băieţi”.
CAO 1910 Oradea – Someșul Dej 2-0 (1-0)
Au marcat: Adrian Popa (min. 19) şi Sergiu Jurj (min. 72)
CAO: Ad. Barabaș – M. Kovacs, Cl. Petruș, D. Stan – ctp., D. Lupșe – G. Cherman (min. 72 Cîrjan), R. Ardelean (min. 90+1 R. Săutiuț) – R. Gunie, Ad. Popa (73 D. Marina), Fl. Chitaș (min. 90+1 A. Chindlea) – Sg. Jurj (min. 73 M. Ion). Antrenor: Florin Farcaș
Someșul: Boison – M. Maxin, E. Negru, Sz. Kovacs, Al. Papp (min. 81 P. Chiș) – Al. Creciunesc (min. 46 R. Vitan), R. Suciu (min. 88 I. Dobrea) – Ad. Rad, D. Ciurcui, R. Cristea (min. 70 R. Babiciu) – St. Visic. Antrenor: Dănuț Șomcherechi
În etapa viitoare, sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 17, CAO 1910 Oradea va juca pe terenul liderului, Minaur Baia Mare.
mai 10, 2025 0
mai 07, 2025 0
mai 05, 2025 0
mai 03, 2025 0
mai 12, 2025 0
mai 12, 2025 0
mai 12, 2025 0
mai 12, 2025 0