Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 01, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 616 vizualizari
Consilierii locali au aprobat regulamentul de bugetare participativă, urmând ca de la începutul lunii mai să fie lansată platforma și să înceapă depunerea proiectelor. Municipalitatea a reluat, anul acesta, programul de bugetare participativă. Bugetul este de 1.500.000 lei pentru proiectele care vor fi selectate în urma derulării acestui proces, prin care li se oferă șansa orădenilor de a iniția propuneri de proiecte care să îmbunătățească condițiile de viață la nivel de cartier. Fiecare proiect poate să obțină o finanțare de la bugetul local de maximum 100.000 de lei, proiectele urmând să fie selectate în funcție de numărul de voturi, până la epuizarea sumei (în trecut se alegeau 10 proiecte).
În plus față de regulamentul din sesiunile anterioare, participanții la procesul de bugetare participativă din 2022 sunt și cetățeni care lucrează sau învață în Oradea, chiar dacă nu au domiciliul/rezidența înregistrată în Oradea. De asemenea un cetățean poate depune oricâte proiecte dorește, în oricare dintre domenii precizate.
În termenul limită anunțat public (data limită 18 martie 2022) nu au fost transmise propuneri privind proiectul regulamentului aflat în consultare publică. După termenul stabilit, a fost înregistrată o propunere primită pe email din cuprinsul propunerii fiind preluate în cuprinsul regulamentului următoarele:
Vârsta minimă de 16 ani a participanților la procesul de bugetare participativă
Numărul minim de proiecte declarate câștigătoare
Publicarea pe platforma de bugetare participativă a proiectelor invalidate și a motivelor care au stat la baza invalidării lor
Comasarea proiectelor identice prin dialog cu inițiatorii lor
Informarea prealabilă a inițiatorilor în cazul îmbunătățirilor sau optimizărilor propuse de comisia de analiză și validare a proiectelor
Clarificarea modului de vot în cadrul întâlnirilor publice.
”Chiar dacă au fost propuneri transmise după perioada legală, le-am luat în considerare pentru aspectele care îmbunătățesc sau clarifică prevederile regulamentului. Estimez că la finalul lunii septembrie vom cunoaște proiectele câștigătoare și pe care Primăria le va pune în implementare în cadrul acestui an și în cursul anului viitor”, a precizat primarul Florin Birta.
Orădenilor li se oferă șansa de a iniția propuneri de proiecte care să îmbunătățească condițiile de viață la nivel de cartier. Astfel, un cetățean poate să voteze de 2 ori: o dată online și o dată offline, un singur proiect din listă. Depunerea proiectelor se poate realiza prin platforma on-line, dar și off-line. Au rămas aceleași domenii, dar cetățenii vor vota un singur proiect din cadrul listei cuprinzând toate proiectele înscrise:
Calendarul de depunere a proiectelor este următorul:
2 mai – lansarea portalului
2 mai – 19 iunie – depunerea de proiecte
20 iunie – 3 iulie – verificarea și validarea proiectelor depuse
4 iulie – 4 septembrie – votul online
5 septembrie – 25 septembrie – votul offline
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0