Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 27, 2022 Adrian Popa Actualitate, Polo, Sport 0 1743 vizualizari
CSM Oradea a cedat la limită în cel de-al 2-lea meci al dublei cu Steaua București în ultima etapă din sezonul regulat al Superligii Naționale de polo pe apă. Rezultatul final al confruntării de la bazinul Crișul, desfășurată sâmbătă, a fost de 10-11.
Elevii lui Dorin Costăș și Ciprian Cîmpianu au început moale partida și au încasat primele două goluri, dar reacția a fost excelentă. Istvan Szabo, Ferenc Czenk și Ramiro Georgescu au punctat pentru orădeni, aceștia trecând la conducere, însă militarii au restabilit egalitatea la 3, scor cu care s-a terminat prima secvență.
În continuare, CSM-ul a avut inițiativa în bazin, dar și pe tabela de marcaj. Mateja Asanovic a ieșit la rampă în secvențele 2 și 3, iar Oradea s-a desprins la două goluri, scor 5-3, respectiv 8-6. Steaua București a reacționat de fiecare dată, egală la 5, 6 și 8.
Silvian Colodrovschi și Istvan Szabo au desprins formația gazdă la două lungimi, însă finalul a aparținut oaspeților. Steaua a anulat deficitul și a revenit la conducere, pentru prima dată după 2-0, la intrarea în ultimul minut de joc, atunci când Tudor Fulea a finalizat o acțiune singur cu portarul Lazar Brakocevic.
CSM Oradea a avut o prestație net superioară celei din primul meci, când a cedat cu 5-11. Atât nivelul de reușite, cât și cel de combativitate au fost la alte cote, dar deficitul de experiență, erorile comise în atac și transformate în goluri ușoare permis adversarului, respectiv dificultățile în apărare împotriva lui Alexandru Gheorghe și-au pus amprenta asupra rezultatului final.
Mateja Asanovic a înscris de trei ori, Kirill Rustamov a marcat două goluri, iar Nichita Ilisie, Istvan Szabo, Silvian Colodrovschi, Ramiro Georgescu și Ferenc Czenk au înscris câte un gol fiecare pentru CSM Oradea. De cealaltă parte, Vlad Georgescu și Tudor Fulea au marcat câte trei goluri pentru Steaua București.
CSM Oradea încheie sezonul regulat cu 24 victorii și 4 înfrângeri, pe locul 2 în Superliga Națională – ediția 2021/22, în urma Stelei București. Urmează Cupa României și playoff-ul Superligii Naționale.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0