Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 11, 2022 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1527 vizualizari
Vineri, 11 martie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Sântandrei.
Apelul, care sesiza producerea unui incendiu la o locuință din Sântandrei a fost primit, prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 10.50, moment în care, pentru gestionarea evenimentului, au fost alertați pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, care au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.
În momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată de apelant, incendiul se manifesta generalizat și violent, cu degajări mari de fum, la acoperișul casei și la camera centralei termice, lipită de locuință, cu risc ridicat de propagare la încăperi și la o anexă situată în apropiere.
Cei 10 pompieri militari mobilizați la fața locului au procedat de urgență la lichidarea incendiului și la evacuarea unei butelii din camera tehnică și a 2 butelii din casă, reușind să preîntâmpine producerea unei deflagrații și să împiedice propagarea flăcărilor la camerele casei și la construcția anexă aflată în proximitatea focarelor de incendiu.
În urma producerii evenimentului, au ars acoperișul locuinței, pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați și camera centralei termice, flăcările afectând și tavanul bucătăriei.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat, de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de centrala termică.
Măsuri de prevenire a incendiilor generate de instalațiile de încălzire centrală
În scopul prevenirii unor astfel de evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” reaminteşte bihorenilor obligativitatea respectării următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
• Instalaţiile de încălzire centrală se pot amplasa în ansamblul unei clădiri sau în clădiri independente ori alipite acestora, în conformitate cu prevederile normativelor tehnice specifice;
• Coşurile şi canalele de fum se realizează din materiale incombustibile rezistente la foc şi la acţiunea corozivă a fumului şi gazelor de ardere, acestea fiind izolate corespunzător faţă de elementele combustibile din structura clădirilor în care sunt amplasate;
• Montarea şi verificarea centralelor termice vor fi executate de către firme autorizate;
• Exploatarea centralelor termice trebuie făcută conform prescripţiilor tehnice ale producătorului.
Pe timpul exploatării instalaţiilor se interzice:
• Depozitarea combustibilului în interiorul centralei (cu excepţia combustibilului din rezervorul de consum zilnic, la centralele pe combustibil lichid);
• Depozitarea în încăperea centralei termice a unor obiecte sau materiale ce nu au legătură cu exploatarea acesteia;
• Neechiparea centralei cu aparate de măsură şi control al temperaturii, presiunii din cazan şi conducte, indicatoare de nivel pentru combustibil și supape de siguranţă.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 28, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0