Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 01, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 924 vizualizari
Luni, 28 februarie, la ora 15.00, în localitatea bihoreană Tășad, polițiștii Secției nr. 5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un localnic de 32 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a acroșat un autoturism parcat pe podul unui imobil din localitate.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, la solicitarea legală a polițiștilor, bărbatul de 32 de ani a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii aloolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar cercetările sunt continuate de polițiștii
Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea.
*
Tinca / Reținut de polițiștii rutieri după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice
Luni, 28 februarie, la ora 16.55, pe drumul județean 792/A, pe strada Someșului din localitatea bihoreană Tinca, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din Tinca, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că acesta avea restricționat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru conducere sub influența alcoolului.
În urma administrării probatoriului, polițiștii bihoreni au dispus reținerea bărbatului de 35 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca
*
Tilecuș / Cercetat penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului
Luni, 28 februarie, la ora 18.00, pe drumul județean 767, între localitățile bihorene Tilecuș și Vârciorog, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un bărbat de 51 de ani, din localitatea Șerghis, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma testării conducătorului autovehiculului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
*
Tărian / Depistat în trafic, în timp ce conducea fără permis
Luni, 28 februarie, la ora 19.08, pe strada Câmpului din localitatea bihoreană Tărian, polițiștii Postului de Poliţie Sântandrei au depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din comuna Girișul de Criș, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
nov. 20, 2024 0
nov. 07, 2024 0
ian. 05, 2024 0
dec. 19, 2023 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0