Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 21, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1059 vizualizari
Anual, în lunile martie-aprilie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor se confruntă cu un număr mare de incendii provocate, în cea mai mare proporție, de acțiunile de ardere a vegetației uscate, desfășurate de cetățeni în scopul igienizării terenurilor și pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară, evenimente care s-au soldat în unele cazuri, cu pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar decedate.
În acest an, pe fondul temperaturilor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă și a lipsei de precipitații, s-au înregistrat incendii de vegetație uscată în mai multe localități bihorene, încă din luna februarie, patru din aceste evenimente producându-se sâmbătă și duminică (19 -20 februarie).
Astfel, în intervalul menționat, Detașamentul de Pompieri Marghita și Stația de Pompieri Săcueni au intervenit pentru stingerea a patru incendii produse la terenuri virane situate în Cuzap (comuna Popești), Diosig, Borumlaca (comuna Suplacu de Barcău) și Valea Cerului (comuna Suplacu de Barcău), evenimente generate, cel mai probabil, de aprinderea vegetației uscate în scopul igienizării terenurilor. Incendiile menționate s-au soldat cu arderea vegetației uscate, a mărăcinișului și lăstărișului, pe o suprafață totală de peste 15 hectare.
Pericolul mare la incendiile de vegetaţie uscată îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie, fapt ce, în unele situaţii, a generat pe lângă victime umane, pagube materiale şi efecte cum ar fi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor electrice, de telefonie ori a afectat desfăşurarea în bune condiţii, a circulaţiei rutiere, periclitând siguranţa participanţilor la trafic.
Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, instituţia noastră atenţionează atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare.
Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență provocate de igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate
Reamintim bihorenilor că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obținerea acceptului de la Agenția pentru Protecția Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
condiţii meteorologice fără vânt;
colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri;
desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
supravegherea permanentă a arderii;
stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
condiţii meteorologice fără vânt;
parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 hectare, prin fâşii arate;
izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de cinci hectare, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.
Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea sancţiunilor în domeniul apărării împotriva incendiilor.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
oct. 28, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0