Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 04, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1104 vizualizari
Municipalitatea a semnat contractul pentru achiziția proiectării și execuției lucrărilor la obiectivul de investiții „Valorificarea energiei geotermale în asociație cu pompe de căldură, pentru producerea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în cartierul Nufărul I – Oradea”. Proiectarea și lucrările vor fi executate de către asocierea formată din SC Elsaco Electronic SRL și SC Energomontaj SA.
Valoarea contractului este de 89.930.000 lei fără TVA, termenul de execuție fiind de 4 luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuția lucrărilor. Proiectul prevede trecerea cartierului Nufărul I la un sistem de încălzire pe bază de apă geotermală.
„Timp de mai bine de 10 ani, în zonele dintre blocurile din cartierul Nufărul I nu s-au făcut modernizări, nici investiții importante, tocmai pentru că ne-am dorit să înlocuim întreaga infrastructură odată cu introducerea conductelor de termoficare. Iată că acest proiect mult așteptat se întâmplă, suntem în postura în care am încheiat contractul cu o asociere de firme, iar odată cu implementarea lui, vom reabilita tot cartierul pentru a ridica calitatea vieții orădenilor din zonă, aducându-l la standarde europene”, a menționat primarul Florin Birta.
Scopul proiectului este creșterea utilizării resurselor locale de energie regenerabilă geotermală pentru prepararea agentului termic de încălzire și apă caldă de consum, precum şi realizarea de noi capacităţi de producţie a energiei termice în sistemul de termoficare centralizat SACET Oradea, cu energie geotermală provenită de la forajele de adâncime din cartierul Nufărul. Se vor utiliza pompe care permit recuperarea unei călduri suplimentare din apa geotermală.
Beneficiarii direcți ai investiției sunt cei aproximativ 13.625 locuitori ai cartierului Nufărul 1, respectiv 6.217 apartamente, instituții publice și agenți economici care au spații comerciale la parterul blocurilor din cartier.
În prezent există 7 puncte termice (PT839, PT840, PT844, PT845, PT863, PT878, PT883) care produc agentul de încălzire din rețeaua de transport primară a SACET Oradea, iar apa caldă de consum (ACC) este produsă de către SC TRANSGEX SA.
Din cauza gradului de uzură foarte accentuat și a pierderilor mari de energie în punctele termice și în rețeaua de distribuție aferentă, precum și a consumurilor mari de energie electrică de debite extrem de mari în rețea și datorită pompelor de circulație cu randament scăzut și fără convertizoare de frecvență, se prevede renunțarea la aceste 7 puncte termice și la rețeaua de distribuţie aferentă acestora.
Proiectul este împărțit în 4 obiecte, astfel: obiectul 1 reprezintă realizarea unei rețele de transport pentru agent termic și apa geotermală, obiectul 2 se referă la construirea unei Stații Termice Geotermale, obiectul 3 presupune realizarea unui foraj nou de producție în zona străzii Meiului (în spatele Bisericii Ortodoxe), iar în cadrul obiectului 4 se vor realiza 277 de minipuncte termice la consumatori.
Obiectul 1: Rețea de transport pentru agent termic și apa geotermală
a. Realizarea unei reţele de transport agent termic primar până la cele 277 mini puncte termice de scară bloc (L=11,2 km traseu).
b. Realizarea conductelor pentru transport apă geotermală de la forajele de producție existente 4797 (licenţa Transgex) situat pe strada Depozitului și forajul nou de producţie (Obiect 3) care se va realiza în zona străzii Meiului (în spatele Bisericii) la punctul termic geotermal (L=1,86 km).
c. Realizarea conductelor pentru transport apă geotermală uzată termic de la punctul termic geotermal la forajele de injecţie (L=2,73 km): sonda 4081 de injecţie (situată în parcarea de pe strada Peneş Curcanul – licenţă Transgex) și sonda 1730 (situată lângă pasajul Ciheiului peste şoseaua de centură).
d. Realizarea racordului de legătură la magistrala M5-M6 pentru a putea alimenta cu energia termică provenită din punctul termic geotermal și localitatea Sînmartin, independent de soluția actuală existentă (alimentare din SACET).
Obiectul 2: Stație Termică Geotermală
Construirea unei clădiri pe structură metalică și montarea de echipamente pentru funcționarea pe bază de apă geotermală în trei trepte (capacitate 50MWt) pe strada Depozitului lângă forajul Transgex 4797.
Obiectul 3: Foraj nou de producție în zona străzii Meiului (în spatele Bisericii Ortodoxe)
Este prevăzută realizarea unui nou foraj de extracție (producție) a apei geotermale cu o adâncime de cca. 2800-2900 m, dotat cu o pompă de extracție cu capacitate de 45 l/sec.
Obiectul 4 : 277 Mini puncte termice
Se va realiza montarea unui număr de 277 de mini puncte termice la consumatori, complet automatizate pentru preparare agent de încălzire (60/40⁰C) şi prepararea apei calde de consum (60⁰C), dimensionate pentru a putea fi alimentate cu agent termic din Staţia Termică Geotermală Nufărul 1.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 6 – Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 6.1. Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul producție.
mai 02, 2024 0
apr. 11, 2024 0
nov. 30, 2023 0
iun. 21, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0