Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 26, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 886 vizualizari
Marți, 25 ianuarie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 25.075 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șapte permise de conducere. De asemenea, a fost reţinut un certificat de înmatriculare și au fost constatate trei tamponări.
40 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, cinci pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, au fost sancționați doi pietoni care au traversat neregulamentar, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, iar 39 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
*
Ciutelec / Depistat în timp ce conducea fără permis, un autoturism neînmatriculat
Marți, 25 ianuarie, în jurul orei 16.20, pe raza localității bihorene Ciutelec, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din comuna Tăuteu, în timp ce conducea un autoturism fără plăcuțe cu număr de înmatriculare.
În urma verificărilor, polițiștii bihoreni au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus de acesta este neînmatriculat.
În interiorul autovehiculului, cu care acesta transporta 1 metru cub de material lemnos, de esență cer și un motofierăstrău, se aflau, ca pasageri, doi tineri de 21 și 17 ani, ambii din comuna Tăuteu.
Din primele verificări efectuate și din declarațiile celor trei ocupanți ai vehiculului există suspiciunea că materialul lemnos transportat ar fi fost tăiat ilegal, din pădurile de pe raza localității Abram, județul Bihor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Postului de Poliție Tăuteu continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, tăiere și furt de arbori.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE PENTRU O DEPLASARE ÎN SIGURANŢĂ,
ÎN CONDIȚII DE IARNĂ:
Polițiștii rutieri bihoreni recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă şi să respecte indicaţiile polițiștilor aflaţi în trafic.
– Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor și echipați-vă corespunzător autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil, etc.). Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă și cel puțin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.
– Acordați o atenţie deosebită stării tehnice a autovehiculului şi nu porniți la drum dacă sesizați probleme la sistemele de direcţie şi de frânare, la instalaţia de semnalizare etc.
– Ștergeți parbrizul, luneta, geamurile laterale şi oglinzile retrovizoare exterioare de pelicula de gheaţă ce se formează pe timpul staţionării şi asigurați funcţionarea corectă a ştergătoarelor (de parbriz şi lunetă, după caz).
– Un carosabil alunecos din cauza ploii, poleiului sau a stratului de zăpadă are ca efect diminuarea aderenţei pneurilor la sol şi, implicit, triplarea distanţei de frînare. În astfel de condiţii, evitați manevrarea bruscă a frânei de serviciu şi folosiți frâna de motor.
– Adaptați permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei).
– Păstrați în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în siguranţă atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile.
– Date fiind experienţa redusă şi riscul ridicat de implicare în evenimente rutiere nedorite, conducătorilor auto începători le este recomandat să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculelor în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari.
– Totodată, recomandăm pietonilor să se deplaseze numai pe trotuar sau pe acostament, să traverseze numai prin locurile maracate corespunzător, după o temeinică asigurare, şi să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.
*
În cazul în care nu vă mai puteţi continua deplasarea, din cauza unui accident, a blocării drumului, ori din alt motiv, vă recomandăm:
– Trageţi pe dreapta şi porniţi luminile de avarie;
– Anunţaţi evenimentul la numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112, indicând locul în care aţi rămas blocat. Rămâneţi în autoturism până ce echipele de intervenţie ajung la dumneavoastră. Nu părăsiţi autovehiculul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi;
– Porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru menţinerea căldurii în interior. Se recomandă ca, atunci când motorul este în funcţiune, să deschideţi uşor un geam pentru ventilaţie, evitând în acest fel inhalarea monoxidului de carbon;
– Curăţaţi periodic zăpada de pe ţeava de eşapament;
– Mişcaţi-vă pentru a vă menţine organismul cald, evitând extenuarea;
– Consumaţi lichide pentru evitarea deshidratării organismului;
– Pe timp de noapte, porniţi lumina din interiorul autoturismului pentru ca echipele de salvare să vă poată localiza cu uşurinţă.
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0