Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
dec. 04, 2021 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 1786 vizualizari
Forma foarte bună pe care o traversează echipa de fotbal CAO 1910 Oradea a fost demonstrată din plin sâmbătă, când, în cadrul ultimei etape din acest an calendaristic, elevii antrenorului Florin Fărcaş au disputat la Zalău derby-ul rundei a 15-a din Seria a 10-a a Ligii a III-a.
Deşi pare incredibil, CAO s-a impus cu neverosimilul scor de 6-2, după ce la un moment dat conducea cu 6-1. De altfel, au fost două reprize similare ca scor, câştigate ambele cu 3-1 de bihoreni.
Cum a demonstrat-o şi în alte partide, Florin Chitaş s-a remarcat din nou, el reuşind să înscrie trei goluri pentru CAO în acest meci. Prima dată a marcat decarul formaţiei orădene în minutul 5, când a deschis scorul, în urma unei centrări primite de la Marius Hosu.
Acelaşi Chitaş a fost faultat în careu, iar căpitanul Cosmin Letan a transformat penalty-ul în minutul 19, urcând scorul la 2-0 pentru CAO.
După nouă minute gazdele au reuşit să reducă din handicap, după ce Sergiu Jurj a marcat pentru 1-2.
Omul meciului, Florin Chitaş avea să stabilească scorul la pauză, 1-3, în minutul 35, după un şut expediat de la marginea careului.
Partea a doua a disputei a început bine tot pentru orădeni, care au urcat scorul la 4-1 în favoarea lor, în minutul 54, când Florin Chitaş a trimis din lovitură liberă bine pentru Daniel Stan, iar acesta a marcat.
Pentru ca să aibă o zi perfectă, Florin Chitaş a înscris şi golul al treilea pentru el, în minutul 70, când, cu un şut la colţul scurt, a dus scorul de 5-1 pentru CAO, spre uluiala spectatorilor zălăuani, cărora nu le venea se creadă ce înfrângere suferă echipa lor, mai cu seamă cu cât în ultimele etape a obţinut rezultate bune.
Ca situaţia să fie şi mai drastică pentru gazde, şi deosebit de bună pentru orădeni, în minutul 72, Alexandru Lezeu a prins un şut de senzaţie de la circa 25 de metri, catapultând mingea în poarta sălăjenilor, scor 1-6.
Rezultatul final a fost însă 2-6, pentru că până la final, în minutul 82, atacul gazdelor a trecut ca prin brânză prin defensiva orădeană, visătoare la acea fază, iar ex-bihoreanul Sergiu Pop a închis tabela.
Victoria de sâmbătă de la Zalău a constituit pentru CAO şi cel de-al şaptelea succes consecutiv din campionat, o performanţă demnă de invidiat. De asemenea, prin acest succes, orădenii au urcat pe primul loc şi vor ierna în fruntea clasamentului, asta după ce fostul lider, Minaur Baia Mare s-a încurcat sâmbătă acasă, scor 0-0, cu CSM Satu Mare.
Declaraţie Florin Fărcaş, antrenor principal CAO 1910 Oradea:
„S-au întâlnit două echipe care își doreau sa intre în play-off. Noi ne-am atins obiectivul, iar adversarul încă își mai joacă șansa de a prinde play-off-ul. Am practicat un joc bun am obținut un rezultat pe măsura jocului prestat de noi! Echipa a arătat destul de multă maturitate şi eficienţă pe tot parcursul jocului. Chiar dacă suntem o formaţie tânără, am arătat valoare şi constanţă! Felicit întregul lot pentru tot parcursul de până acum! Toate meritele sunt ale băieților, o echipa, un grup frumos şi devotat 100% pentru a face performanță!”
Declaraţie Laurenţiu Danşa, preşedintele echipei CAO 1910 Oradea:
„A fost un meci foarte bun făcut de către echipa noastră, controlat de la început până la final, fără a da multe șanse adversarului, care a aliniat o echipă cu jucători foarte tehnici și experimentați, ofensivă, cu trei vârfuri de atac, pe care și i-ar dori multe echipe din liga a II-a. De altfel, la singurele breșe găsite în apărarea noastră aceștia și-au arătat valoarea, reușind să înscrie cele două goluri, pe care le-am primit. Felicit jucătorii pentru modul cum au jucat și pentru concentrarea și atitudinea pozitivă pe care au avut-o în acest meci. În mod special, vreau să felicit echipa tehnică și să-i mulțumesc pentru felul cum a reușit să-i capaciteze pe băieți, în acest ultim joc al anului, dar și pentru felul cum a pregătit meciul. Prin această victorie, noi ne-am luat revanșa în fața zălăoanilor, care ne-au produs prima înfrângere în acest campionat și ne-am îndeplinit primul obiectiv, acela de a juca în play-off, iar seria de șapte victorii consecutive face ca pauza de iarnă să ne găsească pe prima poziție a clasamentului, în cea mai echilibrată serie dintre dintre cele 10 din liga a III-a”.
SCM Zalău – CAO 1910 Oradea 2-6 (1-3)
Au marcat: Sg. Jurj (min. 28) şi Sg. Pop (min. 82) / Fl. Chitaș (min. 5, 35 şi 70), C. Letan (min. 19 din penalty), D. Stan (min. 54) şi Al. Lezeu (min. 72)
SCM Zalău: B. Miron – I. Ilieș, A. Șumlea, I. Ardelean (min. 77 Al. Jula), M. Onicaș (min. 77 R. Dulap), V. Calugher, C. Meșter (min. 60 Al. Mare), Al. Sorian, Sg. Pop, Sg. Jurj şi Sg. Negruț (min. 70 R. Logon). Antrenor: Dorin Toma
CAO: Barabaș – Cr. Copil, C. Letan, D. Stan, L. Ioviță – G. Cherman, R. Ardelean (min. 90 D. Marina) – A. Gheorghiță (min. 77 M. Kovacs), Al. Lezeu (min. 90 P. Chiș-Toie), Fl. Chitaș (min. 90 R. Săutiuț) – M. Hosu (min. 77 M. Porumb). Antrenor: Florin Farcaș
Au arbitrat: Mircea Ardelean – Lucian Berariu şi Cristian Cășuț (toți din Arad)
Campionatul Ligii a III-a intră acum în pauza de iarnă, urmând a se relua pe data de 12 martie. Vor mai fi de disputat trei etape din sezonul regular, după care primele patru clasate vor evolua în play-off, iar ultimele şase în play-out.
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0