Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 02, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 545 vizualizari
Avansează lucrările la Centrul de zi pentru copiii proveniți din comunitățile marginalizate din raza orașului, ridicat în zona Gutenberg, acestea fiind realizate în proporție de 60%. Cu ajutorul fondurilor europene, administrația publică locală a ridicat o construcție nouă în zona respectivă, în vederea promovării coeziunii sociale şi asigurarea de servicii sociale de calitate, destinate copiilor din zonele vulnerabile. Centrul va fi similar celui de pe strada Traian Lalescu nr. 3.
Odată finalizat, acesta va avea un cabinet pentru consiliere psihologică şi socială, sală multifuncţională, săli de recreere şi socializare, cabinet medical, sală de mese, teren de sport şi spaţii de joacă în aer liber.
Zona în care se ridică centrul de zi este identificată în Atlasul zonelor urbane marginalizate din Romania, elaborat de BEI, ca zonă de tip ghetou cu blocuri, locuită preponderent de familii defavorizate de romi, români şi maghiari.
Până acum au fost realizate următoarele lucrări:
– construcții rezistență, construcții arhitectură, instalații electrice interioare;
– instalații de curenți slabi, rețele exterioare canalizare, alimentare cu apă;
– instalație detecție incendiu, instalații sanitare și instalații încălzire.
Centrul de zi va fi administrat de către Direcția de Asistență Socială Oradea și va putea să primească până la 60 de copii care prezintă risc crescut de abandon școlar.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa 4. Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.3: Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale.
Valoarea totală a contractului este de 7.449.335,12 lei (TVA inclus), din care 6.287.887,43 lei (reprezentând 85%) este valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, iar 961.676,89 lei (13%) este valoare suportată de către statul român; cofinanțarea proprie a beneficiarului este de 147.950,30 lei (2%), la care se adaugă cheltuieli neeligibile în valoare de 51.820,50 lei.
sept. 05, 2024 0
aug. 30, 2024 0
mart. 22, 2024 0
dec. 14, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0