Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 17, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1597 vizualizari
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor readuce în atenția cetăţenilor faptul că, în sezonul rece, se înregistrează o creştere a numărului de persoane intoxicate cu monoxid de carbon, astfel că, pentru prevenirea unor tragedii generate de inhalarea acestui gaz asfixiant, pompierii militari reamintesc bihorenilor obligativitatea respectării măsurilor specifice de prevenire a unor astfel de situații nedorite și importanța instalării în locuințe a detectoarelor de monoxid de carbon.
Printre cele mai frecvente împrejurări determinante ale unor astfel de evenimente se numără: utilizarea unor coşuri de evacuare a fumului sau gazelor arse neetanşe, înfundate, fisurate ori cu deficienţe de construire; racordarea necorespunzătoare a aparatelor de încălzire la coşuri, exploatarea cu defecţiuni ale sistemelor de încălzire (centrală termică, sobă, şemineu, aragaz, radiator cu petrol etc.).
Monoxidul de carbon sau ucigașul tăcut
Monoxidul de carbon, denumit și “ucigașul tăcut”, este un gaz incolor, inodor, insipid ce rezultă din arderea incompletă a combustibililor (lemn, butan, propan, gaze naturale, cărbuni naturali, benzină, petrol etc.) folosiţi în sisteme de încălzire casnice ori în sistemele de gătit, prost întreţinute şi fără sisteme de ventilaţie corespunzătoare, precum şi în motoarele maşinilor.
Inhalarea acestui gaz asfixiant foarte toxic poate provoca dureri de cap, sufocări sau chiar decesul. Copiii, femeile gravide, bătrânii, persoanele cu afecţiuni cronice (cardiace, respiratorii, neurologice, anemii etc.) sunt mai sensibile la acţiunea patogenă a acestui gaz.
Simptomele intoxicației cu monoxid de carbon
Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon depind de concentraţia gazului acumulat şi de durata expunerii. Astfel, la expunere redusă pot apărea dureri de cap, ameţeli, la expunere medie, dureri de cap persistente cu senzaţia de zvâcnire, ameţeli, somnolenţă, vomă, ritm cardiac şi puls rapid, reflexe şi judecată încetinite, iar la expunere ridicată, convulsii, comă sau chiar deces. În ceea ce priveşte concentraţia de gaz, 0,1 % în aer omoară într-o oră, 1 % monoxid de carbon în aer omoară în 15 minute, 10% monoxid de carbon în aer omoară imediat.
Măsuri de prevenire a intoxicaţiilor cu monoxid de carbon
Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu monoxid de carbon:
• Încăperile trebuie aerisite frecvent;
• Sistemele de încălzire trebuie să fie corect instalate, întreţinute şi verificate periodic, de către persoane autorizate în acest sens;
• Coşurile, burlanele, ţevile de evacuare a fumului şi gazelor arse trebuie să fie verificate, curăţate şi reparate (dacă este cazul) periodic, de către o persoană specializată, pentru a vă asigura că au tiraj corespunzător;
• Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
• Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
• Totodată, se impune supravegherea aparatelor care funcţionează cu flacără deschisă (aragaz, cuptor sau generatoare portabile cu gaz), fiind interzisă utilizarea acestora ca surse de încălzire.
Pentru a vă proteja, recomandăm, de asemenea, instalarea a cel puţin unui detector de monoxid de carbon în locuinţă, respectând instrucţiunile fabricantului.
oct. 31, 2024 0
oct. 21, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0