Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 17, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1042 vizualizari
2,3 kilometri din cei 3,8 kilometri ai noii linii de tramvai, care face legătura între Calea Aradului și cartierele Nufărul-Cantemir, vor fi acoperiți cu gazon, lucrările de înierbare a liniei fiind aproape de final. În prezent, se lucrează și la realizarea sistemului de irigații necesar pentru gazon.
Stadiul fizic al lucrărilor la noua linie de tramvai este de 85%. Până acum a fost realizată calea de rulare a tramvaielor în intersecția dintre străzile Primăriei – Decebal – Calea Aradului, în intersecția dintre străzile Aviatorilor – Calea Aradului și pe str. Făgărașului, Ceyrat, Atelierelor și Salca, precum și în depoul OTL.
Totodată, s-a montat linia de tramvai la intersecția str. Salca cu str. Dimitrie Cantemir și pe podul peste Peța din str. D. Cantemir, fiind montați stâlpii de susținere și firul de contact.
„În continuare se lucrează la montarea liniei de tramvai în intersecția străzilor Salca și Atelierelor și urmează finalizarea instalării celor două stații de redresare aflate în Calea Aradului și în Depoul Salca, pentru alimentarea cu energie electrică a liniilor, precum și a adăposturilor pentru stațiile de tramvai. Extinderea liniei de tramvai din Oradea face parte din planul de mobilitate urbană și înseamnă un mai bun acces al orădenilor și nu numai, la sistemul public de transport în comun. Ne-am dorit, de asemenea, să creștem confortul călătorilor și să reducem, pe cât posibil, poluarea”, a precizat primarul Florin Birta.
Obiectivul de investiții „Realizare legătură pe cele trei direcții a liniilor tramvai în intersecția între străzile Primăriei – Decebal – Calea Aradului și extindere linie nouă de tramvai pe traseul Calea Aradului – str. Făgărașului – str. Atelierelor (cu acces depou OTL) și legătura pe toate direcțiile cu str. D. Cantemir” este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiție 4.1 Mobilitate urbană durabilă. Finanţarea nerambursabilă este de 98%, iar contribuția proprie a municipalității este de 2%.
Proiectul este implementat de Primăria Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională, valoarea lucrărilor fiind de 11,6 milioane euro + TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor este decembrie 2021.
Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat cu asocierea de firme SC Mari -Vila COM SRL, SC Abed Nego COM SRL și SC Aquacons SRL, iar ordinul de începere a fost emis data de 16.10.2018.
nov. 02, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 14, 2024 0
oct. 11, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0