Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 11, 2021 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1388 vizualizari
La ora 13.20, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 79, la ieșirea din localitatea Oradea spre Nojorid, eveniment în care au fost implicate 6 persoane (din care doi minori) aflate într-un microbuz și un autoturism.
Pentru salvarea victimelor, la fața locului s-au deplasat de urgență patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu o autospecială de descarcerare grea, o autospeciala de transport victime multiple, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD B2, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale SAJ.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru evacuarea unui copil rămas captiv în autoturismul avariat, acesta aflându-se în stop cardio-respirator. Echipajele medicale și pompierii militari paramedici au evalat victimele și le-au acordat îngrijirile necesare, iar în cazul copilului s-a efectuat manevre de resuscitare.
Din nefericire însă, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate, copilul a decedat. Alte două victime au refuzat transportul la spital, la UPU fiind transportate două persoane: un adult și un minor.
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0