Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 01, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 759 vizualizari
Cimitirul Municipal Rulikowski va avea, la începutul anului viitor, un columbar pentru depunerea urnelor funerare ale decedaților incinerați. În aceste zile s-a dat ordinul de începere a lucrărilor de execuție, durata de realizare a investiției fiind de două luni jumătate – trei luni, în funcție de condițiile meteo.
Columbarul va fi amplasat de-a lungul gardului Cimitirului evreiesc neolog, având o lungime de 82 ml și o înălțime de aproximativ 2 m.
„Construcția va fi din cărămidă, potrivită cu arhitectura locului, și va deține pentru început 336 de nișe, care vor putea fi inscripționate cu numele răposaților și închise. O astfel de investiție este necesară cu atât mai mult cu cât, în ultima perioadă, am avut o cerere tot mai mare pentru locuri de păstrat urne. Apoi, nu trebuie neglijat nici celălalt aspect, și anume că suprafața pentru locuri de veci clasice se reduce considerabil, într-o perioadă în care numărul înmormântărilor este tot mai mare”, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public SA Oradea.
Nișele de depozitare a urnelor vor avea dimensiunea de 40 cm x 50 cm. Nișele vor fi închise cu panouri de marmură de 1,5 cm grosime, panouri pe care vor putea fi inscripționate numele defuncților și data nașterii/decesului. În fața columbarului va fi realizată o alee de circulație din dale de beton.
Valoarea totală a investiței este de 270 mii lei, lucrările fiind executate de SC Siles Exim SRL. Finanțarea investiției este realizată din fonduri proprii ale Administrației Domeniului Public SA Oradea.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0