Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 28, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1123 vizualizari
Utilajele operatorului de salubritate RER Vest, folosite la deszăpezire, sunt pregătite pentru sezonul de iarnă 2021-2022. Viceprimarul Marcel Dragoș a efectuat inspecția lor în teren, ocazie cu care, alături de Florin Gontariu, director general tehnic-investiții în cadrul RER Vest, a susţinut o conferinţă de presă.
„Suprafața pe care o avem de curățat este de 3.200.000 de metri pătrați carosabil. Orașul este împărțit în 4 zone de urgențe. Prima zonă, în general, este zona intrărilor și ieșirilor din oraș, a arterelor principale, a căilor mijloacelor de transport în comun, străzilor către instituțiile publice, școli, spitale pentru a nu bulversa traficul către acestea, urmând ca după aceea utilajele să intervină pe străzile de urgență 2, urgență 3 și urgență 4. Anul trecut lucrurile au decurs normal, mici excepții făcând anumite străzi de pe zona de dealuri, unde s-a făcut intervenția, dar poate nu așa cum o doreau anumiți cetățeni. Din ceea ce am văzut, nu cred să ne creeze probleme acest sezon, depinde și de condițiile meteorologice pe care le vom avea în această iarnă”, a declarat viceprimarul Marcel Dragoș.
Detalii legate de stocurile existente și de stadiul utilajelor au fost prezentate de către dl. Gontariu, care a precizat: „Numărul utilajelor este similar cu cel de anul trecut. Am făcut doar un schimb: am înlocuit un utilaj cu o capacitate medie de 4 metri cubi cu un utilaj nou, euro 6, cu o capacitate de 8 mc. În total, capacitatea de încărcare și intervenție pe o singură ieșire a ajuns la 99 de mc, respective echivalentul a 132 de tone de sare sau antiderapant solid. Asta ne asigură acoperirea întregii suprafețe de pe zona 1, dintr-o singură ieșire, dintr-o singură încărcare. În rest, avem cele 2 utilaje cu capacitate de 7.000 de litri de clorură de calciu lichidă pentru zonele centrale. Avem 8 utilaje 4×4. Din punctul acesta de vedere, putem asigura intervenția pe zonele de dealuri mult mai sigur.”
În ce privește stocul de material antiderapant acesta constă în 1.700 de tone de sare, 300 de tone de nisip, 25.000 de litri clorură de calciu lichidă și 3.5 tone clorură de magneziu fulgi. Totodată, operatorul de salubritate are încheiat un contract cu Salina Ocna Dej pentru 6.000 de tone aferente sezonului 2021-2022, cu aprovizionare în funcție de necesar.
După cum se știe, la nivel de municipiu, sunt stabilite patru urgențe pentru cele peste 900 de artere de circulație, pe care se intervine în ordinea priorităţilor. Astfel, urgenţa I presupune deszăpezirea intrărilor și ieșirilor din oraș, a arterelor principale, a căilor mijloacelor de transport în comun; urgenţa a II-a presupune intervenţia pentru deszăpezirea drumurilor de acces între cvartalele de locuințe, a căilor de legătură dintre cartiere; urgenţa a III-a vizează toate străzile asfaltate din oraş, iar urgenţa a IV-a toate străzile neasfaltate din municipiu.
Toate utilajele care vor ieși în oraş sunt dotate cu sistem de monitorizare GPS, pentru ca de la centrul de control al RER să se poată vizualiza în timp real situarea şi evoluţia acestora în teren.
dec. 19, 2023 0
oct. 27, 2023 0
iul. 26, 2023 0
nov. 26, 2021 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0