Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 27, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1156 vizualizari
Consiliul Județean Bihor a aprobat marți, 26 octombrie, în ședința ordinară, încheierea unui contract de asociere cu primăria Sânnicolau Român pentru aducerea rețelei de distribuție de gaze naturale pe teritoriul comunei.
„Vom sprijini primăria cu 1 milion de lei, le vom oferi de la consultanță, la implicare în procedurile de achiziție publică, inclusiv urmărirea lucrărilor pe parcursul acestora. Se vor realiza în primă etapă 10 kilometri de conducte, care vor acoperi aproximativ 85% din populația acestei comune. În felul acesta, credem că vom contribui la dezvoltarea economică a acestei comune, pentru că acolo sunt deja investitori și alții care mai doresc să vină. Dacă va exista o rețea de distribuție a gazului, cu siguranță numărul locuitorilor nu va scădea, ci va crește. Vom continua aceste contracte de asociere cu toate UAT-urile care vor dori, în măsura posibilităților de co-finanțare pe care le are Consiliul Județean Bihor”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședinte al CJ Bihor, în conferința de presă care a precedat ședința ordinară.
Primăria comunei Sânnicolau Român va suporta diferența dintre suma de un milion de lei alocată de Consiliul Județean Bihor și până la valoarea investiției ce revine autorității locale, în urma rezultatului procedurii de concesiune.
Vă reamintim că vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, anunța în luna august acest proiect, de a aloca un million de euro în fiecare an pentru extinderea rețelei de gaze naturale, ceea ce ar permite susținerea a 5 sau 6 primării.
nov. 22, 2023 0
mart. 23, 2023 0
mart. 08, 2023 0
feb. 24, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0