Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
oct. 13, 2021 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1155 vizualizari
Un nou obiectiv turistic face parte, de azi, din portofoliul Oradea Heritage. Fostul sediu al Lojii Masonice a devenit Templul Francmasoneriei și este deschis publicului pentru vizitare.
Templul Francmasoneriei din Oradea este situat pe strada Armatei Române nr. 4 și a fost reabilitat cu fonduri europene, devenind astfel obiectiv turistic, în administrarea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Bihor. La evenimentul de inaugurare a fost prezent primarul Florin Birta, viceprimarii Arina Moș și Marcel Dragoș, vicepreședintele Consiliului Județean Mircea Mălan, prefectul Dumitru Țiplea și alți invitați.
Este una dintre cele mai interesante şi spectaculoase clădiri din Oradea, din punct de vedere arhitectural şi al decoraţiunilor la faţade, un obiectiv turistic de mare interes la nivel naţional şi internaţional.
„În ultimii ani, Primăria Oradea a făcut eforturi considerabile de a repune în valoare patrimonial arhitectural orădean. Pentru lucrările de restaurare şi conservare a acestei clădiri am beneficiat de fonduri europene, în cadrul unui proiect în valoare de aproape 6 milioane de lei. Oradea devine și mai bogată. Fostul Templu al Lojei Masonice reprezintă, în mod evident, mult mai mult decât o simplă reabilitare arhitecturală. Respectăm structura inițială a acestui fost Templu masonic, profităm de încărcătura simbolică pentru a readuce trecutul la suprafață, în chip modern, fără să îi răpim misterul. Îi lăsăm pe vizitatorii săi, orădeni sau turiști, să descopere încă o fațetă a acestui oraș, accentuând curiozitatea față de comorile ascunse ale Oradiei”, a precizat primarul Florin Birta.
Imobilul a fost construit în anul 1902, iar de-a lungul anilor a fost sediu masonic, creșă, grădiniță, aici funcționând chiar și o întreprindere. Organizarea spaţiilor destinate vizitării prezintă structura lojii masonice iniţiale cu Sala Templului, Sala paşilor pierduţi, Cabinetul de reflecţie, Biroul Maestrului Lojii şi o sală expoziţională cu obiecte specifice.
„Vorbim de o construcţie memorabilă atât ca arhitectură, cât şi ca mister. Foarte multe dintre elementele decorative ale construcţiei sunt de inspiraţie masonică, începând cu faţada, dinadins concepută fără ferestre, cu un portic fin marcat. Acesta din urmă se compune din doi pilaştri laterali, iar în mijloc are două coloane canelate cu coronamente dorice. Frontonul este triunghiular, fapt care conferă monumentului un aer neoclasicist”, a precizat Angela Lupşea, directorul Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor.
Lucrările de execuţie la obiectivul „Restaurarea, conservarea şi integrarea în circuitul cultural a obiectivului Muzeul Francmasoneriei din Oradea, str. Calea Armatei Române nr. 14″ au început în aprilie 2018, fiind realizate de Euras SRL.
Investiţia a constat în refacerea completă a faţadei, înlocuirea tâmplăriei, refacerea învelitorilor cu tablă plană fălţuită, compartimentarea încăperilor, restaurarea picturilor, restaurarea lambriurilor, refacerea în totalitate a sistemului de conducere a apelor pluviale şi racordarea direct în canalizare, dar şi intervenţii la sistemele de ventilare, climatizare şi modernizarea sistemelor sanitare şi electrice.
Lucrările de restaurare au fost executate prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară: 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Valoarea lucrărilor a fost de 5.948.978,73 lei, plus TVA).
Obiectivul turistic poate fi vizitat de marţi până duminică, între orele 10 şi 18, cu ghidaj la cerere.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0