Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 07, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1227 vizualizari
Samuel Milian (39 de ani) ocupă începând de azi, 7 octombrie, postul de director executiv al Direcţiei Poliției Locale Oradea, rămas vacant în luna august, după demisia lui Cristian Beltechi.
Concursul s-a desfășurat în data de 29 septembrie, așa cum a fost prezentat public, trei persoane depunându-și dosarele.
Samuel Milian a fost singurul dintre candidați care a obținut peste 70 de puncte, punctaj minim necesar pentru a fi declarat admis la următoarea probă. Interviul a avut loc în data de 5 octombrie, candidatul fiind notat cu 81,6 puncte. În urma dispoziției semnate de primarul Florin Birta, începând cu data de 7 octombrie, Samuel Milian a preluat funcția de director executiv al Direcţiei Poliției Locale Oradea.
Concursul a fost organizat conform normelor Codului Administrativ.
Samuel Milian este licențiat în Drept, în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Și-a început cariera în administrație publică în ianuarie 2008, ocupând funcția de secretar al comunei Toboliu, iar din octombrie 2008 a fost jurist în cadrul Direcției de Finanțe Publice Bihor, până în 2013, când a emigrat în Austria. A revenit în ţară în 2019. A fost șef al agenției teritoriale Autoritatea Rutieră Română, până în decembrie 2020, după care a ocupat funcția de consilier al primarului Florin Birta, până în prezent.
nov. 06, 2024 0
oct. 17, 2024 0
sept. 25, 2024 0
aug. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0