Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
sept. 12, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Cultură 0 1152 vizualizari
Casa Darvas – La Roche a găzduit, joi, 9 septembrie 2021, în cadrul întâlnirilor din Proiectul „Întărirea identității culturale în regiunea Dunării pornind de la patrimoniul comun Art Nouveau”, un moment cu deosebită importanță națională privind patrimoniul cultural, semnarea Protocolului de colaborare între Institutul Național de Protecție a Monumentelor Culturale din Serbia, reprezentat prin Dubravka Dukanovic – în calitate de manager și Institutul Național al Patrimoniului, reprezentat prin Ștefan Balici – manager și Irina Iamandescu – director adjunct al Direcţiei Monumente Istorice.
Protocolul cuprinde direcții de colaborare importante care vor guverna relațiile dintre cele două părți, definind astfel drepturile, obligațiile și procedura de lucru privind protecția și gestionarea patrimoniul cultural, precum și dezvoltarea cercetării în domeniu.
Activitățile principale vor avea ca scop:
participarea la munca de cercetare comună din cele două instituții culturale;
susținerea schimbului de experiențe privind protecția patrimoniului din domeniul masoneriei, a înregistrării în baza de date a documentelor și digitalizării în vederea furnizării informațiilor către public și specialiști;
comunicarea informațiilor legate de organizarea întâlnirilor cu experții pe tema protecției monumentelor culturale (conferințe, seminarii, workshop-uri etc.) pentru a facilita participarea și schimbul de articole de specialitate privind rezultatele experților;
armonizarea planurilor de vizită ale experților în anumite locații pentru cercetare;
cooperare pentru pregătirea și desfășurarea activității experților;
informarea reciprocă în ceea ce privește posibilele deplasări în scop de cercetare privind patrimoniul cultural;
colaborarea în procesul privind propunerea și nominalizarea patrimoniului cultural pe lista patrimoniului mondial UNESCO;
cooperarea în domeniului patrimoniului cultural de conservare și prezentare în special în domeniul patrimoniului Art Nouveau, respectând strategia EU pentru Regiunea Dunării;
realizarea schimburilor de informații și evidențierea exemplelor de bune practici în ceea ce privește implicarea societății civile în conservarea, restaurarea și promovarea patrimoniului cultural prin valorificarea acestuia;
dezvoltarea și participarea în comun la activitățile europene și internaționale, urmărind consolidarea științifică administrativă și profesională a celor două părti pentru promovarea valorilor europene asociate patrimoniului, în mod special având contribuția societății.
În cadrul întâlnirii privind semnarea protocolului de colaborare a fost prezent și viceprimarul Oradiei, Arina Moș, care a salutat inițiativa și în mod special faptul că locația aleasă de cele două instituții de cultură a fost Casa Darvas – La Roche.
„Cu acest prilej s-au discutat noi domenii de colaborare, având în vedere că Oradea deține un bogat patrimoniul cultural în stilul Art Nouveau. Intenția municipalității împreună cu Oradea Heritage – Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor este să dezvolte activități de cercetare privind punerea în valoarea a palatelor și zonelor centrale recent reabilitate. Implicarea societății civile în acțiuni de conservare și promovare este un obiectiv principal care necesită o strategie bine definită având ca parteneri instituții naționale și internaționale”, a precizat viceprimarul Arina Moș.
Prin semnarea acestui document la nivel internaţional în Casa Darvas – La Roche și discutarea unor aspecte legate de patrimoniul cultural în salonul doamnelor și salonul de recepție, se pun în practică valorificarea spaţiilor interioare într-un mod inedit și adaptat temei. Acest concept nou cuprins în strategia de management a unui obiectiv turistic de înaltă clasă arhitecturală și stilistică, dezvoltat de Oradea Heritage, este menit a atrage atât parteneri culturali cât și investitori care, alături de dezvoltarea și promovarea mediului de afaceri, să pună în valoare sau să prezinte și patrimoniul orașului.
„Considerăm că ’a scoate’ spațiile aflate în monumentele istorice din sfera dedicată vizitării în scop turistic este un bun prilej de a demonstra că efortul procesului de restaurare a fost pentru a beneficia societatea civilă în întregul ei, atât din domeniul profesional, cât și cel al afacerilor. A dezvolta stima de sine raportată la patrimoniul cultural sau istoric al unui oraș demonstrează o viziune modernă și deschisă spre societatea civilă”, a transmis directorul Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor, Angela Lupșea.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0