Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 08, 2021 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 1432 vizualizari
Pentru a răspunde solicitărilor venite din partea părinților, în perioada iunie – august 2021 la nivelul județului Bihor au funcționat 56 de grădinițe cu program prelungit din care 27 deschise la nivelul Municipiului Oradea, iar iar 29 în celelalte localități de la nivelul județului. În perioada iunie-iulie au fost deschise 42 , iar în august 14. Au frecventat grădinița în această perioadă un număr de 2361 preșcolari din care 1663 în Municipiul Oradea.
În contextul reorganizării rețelei școlare la nivelul învățământului preșcolar în Municipiul Oradea, începând cu 1 septembrie 2021, la nivelul celor 11 grădinițe cu personalitate juridică funcționează un număr de 79 de grupe de preșcolari asigurând procesul instructiv-educativ și servicii educaționale până la debutul cursurilor noului an școlar, pentru copiii reînscriși din anii școlari precedenți.
În toată această perioadă, ca de altfel și pe parcursul anului școlar personalul didactic din învățământul preșcolar urmărește cu prioritate asigurarea unui demers educațional de calitate, apelând la strategii didactice și resurse diversificate în raport cu nevoile educaționale ale copiilor și așteptările părinților. Printre proiectele educative derulate în anul școlar trecut, toate educatoarele din județul Bihor s-au implicat în implementarea proiectului national Citește 100 de povești inițiat de Asociația OvidiuRo, beneficiind gratuit de cărți pentru lectură adresate preșcolarilor pe care le-au valorificat în activități zilnice de lectură cu cei mici.
Începând cu acest an școlar își deschid porțile trei grădinițe nou construite: Grădinița cu Program Prelungit Eurobusiness Oradea, Grădinița cu Program Prelungit Nojorid, respectiv Grădinița cu Program Prelungit Mădăras.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0