Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 07, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1073 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat o tânără din România, în vârstă de 12 ani, care a prezentat la controlul de frontiera o carte de identitate ce aparţinea altei persoane.
În data de 6 septembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cinci cetăţeni români, călătorind într-un autoturism înmatriculat în Ungaria.
Cu ocazia controlului, unul dintre pasageri, o tânără, s-a legitimat cu o carte de identitate românească din care reieşea că are vârsta de 22 de ani. În urma verificării documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între tânăra prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe vizibile de fizionomie, motiv pentru care au fost extinse cercetările.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoana respectivă este cetăţean român, dar are vârsta de 12 ani. Aceasta era însoţită de rude şi intenţiona să călătorească în Ungaria. Minorei nu i s-a permis ieșirea din țară, fiind anunţată mama acesteia care s-a deplasat din localitatea de domiciliu până în punctul de trecere a frontierei, de unde a preluat minora.
În cauză se efectuează cercetări urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.
nov. 20, 2024 0
nov. 06, 2024 0
mart. 13, 2024 0
mart. 07, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0