Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 25, 2021 Daniel Ardelean Actualitate 0 1132 vizualizari
Liceul Tehnologic Nr. 1 Valea lui Mihai a implementat în cadrul programului Erasmus + un proiect cu titlul ,,Strategii europene de reducere a abandonului școlar prin dezvoltarea inteligenței emoționale a elevilor”. Pornind de la realitatea că inteligența emoțională este la fel de importantă (după anumiți cercetători chiar mai importantă ca inteligența cognitivă) și că aceasta poate fi dezvoltată mai ales în perioada copilăriei, profesorii de la Valea lui Mihai și-au propus să învețe ei înșiși mai multe despre acest concept pentru a-și putea ajuta elevii . Astfel, în august 2019, șase cadre didactice au participat la un curs de formare pe această temă în Cipru, iar în perioada 1-9 august 2021 alți șase profesori au participat la un curs similar în Portugalia. Cunoscut fiind faptul că o persoană (un elev) care nu dă dovadă de inteligență emoțională întâmpină dificultăți în menținerea relațiilor, nu gestionează bine situațiile conflictuale, nu înțelege bine emoțiile celorlalți și nici pe cele proprii și are probleme legate de asumarea unor responsabilități, este evidentă importanța creșterii nivelului de inteligență emoțională atât pentru îmbunătățirea parcursului școlar, cât și pentru o inserție socială și profesională de succes. Cursul recent derulat în Portugalia i-a familiarizat pe profesorii prezenți cu metode, strategii și tehnici de dezvoltare a inteligenței emoționale a elevilor urmând ca aceștia să pună în practică cunoștințele dobândite în activitatea curentă de la clasă.
Sperăm că în curând se vor observa implicațiile pozitive ale implementării acestui proiect în toate aspectele vieții tinerilor din Valea lui Mihai, de la relațiile de familie la rezultatele școlare, prieteni și carieră.
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
oct. 25, 2024 0
oct. 16, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0