Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:24 PM
aug. 19, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 677 vizualizari
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că instituția va acorda sprijin primăriilor care doresc să introducă rețele de gaz.
Concret, Consiliul Județean Bihor va aloca un million de euro în fiecare an pentru acest obiectiv, ceea ce ar permite susținerea a 5 sau 6 primării. Sprijinul constă în consiliere juridică și financiară, în obținerea avizelor necesare, întocmirea documentațiilor, dar și implicare în implementarea proiectului, inclusiv prin urmărirea lucrărilor. Consiliul Județean Bihor își propune să aloce o cofinanțare de aproximativ 150 – 200 de mii de euro fiecărei unități administrativ-teritoriale.
„De prea multă vreme se vorbește în România de nevoia introducerii gazului în comunitățile noastre. S-a făcut prea puțin și nu cred că trebuie să mai așteptăm. Având în vedere interesul ridicat pentru racordarea la gaz, posibilitatea din ce în ce mai mică de a procura lemn și faptul că arderea lemnului este tot mai scumpă și poluantă, trebuie să facem tot ce ține de noi. Mă bucur să constat că primarii, chiar dacă întâmpină dificultăți financiare, se declară dispuși să participe la acest proiect. În cel mai scurt timp vom finaliza discuțiile pe care le avem la nivel avansat cu mai multe primării. Cele care ne vor spune hotărât că vor și vor dovedi că au capacitatea financiară să meargă mai departe cu noi în acest proiect, vor semna cu Consiliul Județean Bihor un acord de parteneriat”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședinte al CJ Bihor.
Inițiativa vine în contextul în care celelalte posibilități de finanțare, fonduri europene și guvernamentale, sunt incerte. Spre exemplu, nouă primării din județul Bihor au depus cereri de finanțare pentru introducerea gazului prin Programul Operațional Infrastructură Mare (fonduri europene). Însă în condițiile în care suma disposibilă pentru întreaga țară este de 235 de milioane de euro, iar la nivel național au fost depuse proiecte în valoare de 2,56 miliarde de euro, șansele ca toate primăriile din județul Bihor să primească finanțare europeană sunt mici.
În viitor ar mai putea exista posibilitatea de finanțare a rețelelor de gaz prin Planul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care este în pregătire la nivel guvernamental.
nov. 11, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0