Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 17, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1141 vizualizari
Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) 2021 este în curs de derulare în județul Bihor, sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea.
Grupul de lucru pentru asigurarea implementării și monitorizării activității POAD, constituit prin ordin de prefect, a recepționat până în prezent, în colaborare cu cele 101 unități administrativ-teritoriale de la nivelul județului, 30.097 pachete cu produse de igienă din tranșa IV a programului. Conform planificării, până în 24 august vor fi recepționate de către Instituția Prefectului județul Bihor și ajutoarele alimentare aferente tranșei III, respectiv 30.097 de pachete.
După finalizarea recepției urmează, în cursul lunii septembrie, etapa de distribuție către beneficiari. Ca și până acum, conform planificării dispuse de prefectul Dumitru Țiplea, beneficiarii vor ridica simultan ambele pachete, atât cel cu produse de igienă, cât și cel cu produse alimentare, pentru a evita deplasările suplimentare.
“Am optimizat cu succes întregul proces în decursul anului trecut, astfel încât să fie cât mai eficient și să consume cât mai puțin timp. Fiecare beneficiar va prelua ambele pachete, evitând deplasările suplimentare și păstrând siguranța sanitară – să nu uităm că pandemia nu a dispărut. “, a precizat prefectul Dumitru Țiplea.
Fiecare pachet cu alimente, în valoare maximă de 162,98 lei, conține faină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve cu carne de porc, carne de vită și pateu de ficat de porc, compot, gem de fructe normal și dietetic, și cântărește 25 de kilograme. Coletele cu produse de igienă au o valoare maximă de 34,94 lei și conțin periuțe de dinți, pastă de dinți, săpun lichid, șampon pentru copii și șampon pentru adulți, precum și detergent de rufe.
Reamintim că beneficiarii programului, conform OUG nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, sunt:
a) familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform OUG nr. 84/2020 și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
POAD este finanțat în proporție de 85% din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane și în proporție de 15% din bugetul național.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0