Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 03, 2021 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 1474 vizualizari
Înființat în baza ordinului regal al lui Matei Corvin, în anul 1470 și reluat în 2017, după o pauză de aproape 100 de ani, în organizarea Asociaţiei „Viitorul Regiunii Crișurilor” şi a Primăriei comunei Lugaşu de Jos, Târgul Corvinilor – Târgul de 500 ani este cel mai mare eveniment de acest gen de pe Valea Crişului Repede.
La edițiile precedente, an de an, tot mai mulți vizitatori au fost prezenți la târgul de la Lugașu de Jos. Spre exemplu, la ediția din 2018 au fost 30.000 de vizitatori, iar la ediția din 2019 a târgului se estima un număr de 40.000 de vizitatori, mulți dintre ei din județele limitrofe Bihorului.
„Măsurile de siguranță pe care va trebui să le instituim le vom afla de la Direcția de Sănătate Publică abia peste două săptămâni, chiar dacă ne-am fi dorit să vi le putem comunica azi. Așa e procedura, având în vedere că târgul va fi organizat la finele lunii august. Pentru ediția din acest an, vrem să avem o tematică pentru fiecare zi. Târgul va fi deschis oficial, ca de obicei, joi. Manifestările de vineri vor avea un specific local, ziua de sâmbătă va fi dedicată muzicii populare, iar duminica va fi dedicată muzicii ușoare. Nu în ultimul rând, în cadrul târgului e prevăzut și un eveniment agricol. Aceasta fiindcă și-au anunțat prezența cei din Asociația Fermierilor Maghiari Partium, care vor participa la un meeting la Castelul Zicky”, a explicat primarul Sorbán Levente .
„Am încercat să avem un program artistic pentru toate gusturile, un program din care să nu lipsească artiști locali, dar nici artiștii momentului, ceruți cu insistență de tineri, precum Jadore și DJ Project. Avem și un eveniment ușor inedit în cadrul târgului. Este vorba despre derby-ul rablelor, un eveniment care s-a bucurat de mare succes în anii anteriori, la care și-au exprimat intenția de a participa mai mulți localnici. În program vor fi prezente și Jessie Baneș și Mohacs Brigitta”, a anunțat directorul tehnic al evenimentului, Daniel Topai.
sept. 30, 2023 0
ian. 18, 2023 0
ian. 11, 2023 0
ian. 03, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0