Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 02, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1125 vizualizari
În luna august, datorită sezonului estival și includerii recente a unor destinații de vacanță în zona roșie, se estimează o creștere a afluxului de persoane la punctele de trecere ale frontierei din județul Bihor (rutiere și din cadrul Aeroportului Internațional Oradea). În consecință, începând din această săptămână va fi suplimentat personalul medical care efectuează triajul epidemiologic la punctele de trecere menționate. Totodată, se va actualiza aplicarea măsurilor împotriva răspândirii COVID-19 în conformitate cu Legea nr. 136/2020 și Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr.43/01.07.2021.
Pentru a delimita clar ansamblul atribuțiilor ce revin instituțiilor implicate în efectuarea verificărilor la punctul de trecere al frontierei tranzitat, vă comunicăm modalitatea reglementată de desfășurare a activităților.
La momentul sosirii cetățenilor la intrarea pe teritoriul României, personalul din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră verifică documentele persoanelor (actul de identitate – pașaport sau carte de identitate – și, dacă e cazul, certificatul digital COVID-19: certificat de vaccinare, certificat de testare sau certificat de vindecare) și află țara din care au venit persoanele respective.
În situația în care persoanele respective declară în fața polițistului de frontieră că au venit din una din țările cu risc epidemiologic ridicat (conform situației actualizate din site-ul CNSCBT http://www.cnscbt.ro/index.php/liste-zone-afectate-covid-19) sunt îndrumate în vederea efectuării triajul epidemiologic și dispunerii de măsuri, conform legislației în vigoare, de către personalul medical.
Personalul medical nominalizat de Direcția de Sănătate Publică pentru triajul epidemiologic la punctele de trecere ale frontierei are atribuții în ceea ce privește:
– stabilirea perioadei de carantinare (14 zile) – în cazul în care persoana nu este încadrată în categoriile exceptate conform Hotărârii CNSU nr. 43/2021 – forma actualizată, pe baza documentelor prezentate și verificate de polițistul de frontieră;
– măsurarea temperaturii corporale și aplicarea unui scurt chestionar medical privitor la starea de sănătate (cu o durată de maxim 10 minute);
– apelarea serviciului 112 în cazul persoanelor simptomatice și monitorizarea persoanelor până la sosirea serviciilor specializate de urgență.
Dacă persoana nu se încadrează la excepții, este stabilită perioada de carantinare la domiciliu/locația declarată și este emisă automat o decizie prin intermediul portalului Coronaforms, care va fi comunicată prin SMS la numărul de telefon (cu operator din România) indicat de persoana respectivă. Decizia în format tipărit poate fi solicitată personalului medical împuternicit al Direcției de Sănătate Publică responsabil cu triajul epidemiologic la punctul de trecere al frontierei.
Pentru a reduce la minim posibil timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierei, avem rugămintea să ne sprijiniți prin informarea populației cu privire la noile măsuri ce se aplică la punctele de frontieră și, totodată, facem un apel către cetățenii în tranzit pentru o bună colaborare cu personalul medical și cadrele Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.
nov. 11, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0