Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
aug. 02, 2021 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1114 vizualizari
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 1 august, în jurul orei 03.35, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu pe strada Fabricii din localitatea Valea lui Mihai, la o hală dezafectată (o fostă fabrică de tutun) construită pe două niveluri (parter + etaj), pe o suprafață totală de circa 1200 metri pătrați.
Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, cu două autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, hala ardea generalizat, flăcările manifestându-se violent și acoperișul construcției, existând un risc ridicat de propagare a incendiului la hala unei firme învecinate, aflată la circa doi metri de construcția în flăcări.
Cei peste 20 de pompieri militari au acționat simultan pentru stingerea focarelor şi pentru protecția halei situate în imediata vecinătate, reușind să localizeze incendiul în jurul orei 05.25 și să împiedice propagarea acestuia la clădirea expusă riscului de incendiere.
Echipajele de pompieri s-au luptat cu flăcările peste cinci ore, operațiunea de stingere, finalizată în jurul orei 09.25, fiind îngreunată de suprafața mare de manifestare a incendiului și de cantitatea mare de materiale combustibile (acoperiș din lemn cu învelitoare de țiglă, etaj construit pe structură din lemn și stâlpi de susținere din lemn) care alimentau flăcările violente.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Ca urmare a producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o fumatul, au ars acoperișul, circa 60 de metri cubi grinzi din lemn și aproximativ 30 metri cubi dulapi lemn.
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0