Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 13, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 621 vizualizari
Luni, 12 iulie 2021, au fost extrași, prin tragere la sorți, cei 12 elevi din județul Bihor care au câștigat concursul „EcoProvocarea”. Fiecare elev a câștigat un voucher în valoare de 1000 de lei, prin intermediul căruia va putea să-și achiziționeze produse sportive de la magazinul DECATHLON, partener în proiect.
Concursul „EcoProvocarea” a fost organizat în cadrul campaniei „IUNIE-Luna curățeniei în județul Bihor” de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group. Acesta s-a adresat copiilor claselor pregătitoare – VIII care învață în unitățile de învățământ din cele șase zone de implementare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID)*.
Elevii au trebuit să realizeze un desen sau o pictură prin care să-și exprime viziunea asupra protejării mediului înconjurător și/sau asupra colectării corespunzătoare a deșeurilor. Ulterior, profesorii coorodonatori au fost cei care i-au înscris în concurs.
În total s-au înscris în competiție 4162 de elevi. Din fiecare zonă de implementare a SMID au fost extrași câtre 2 câștigători. Cele douăsprezece lucrări câștigătoare vor fi expuse public.
Cei 12 elevi câștigători:
Cuș Briana Costina, clasa a IV-a, de la Școala Primară Nr. 1 Toboliu, comuna Toboliu;
Varga Emma Zoe, clasa a II-a, de la Școala Gimnazială „Lónyay Tivadar” din Sântion, comuna Borș;
Țepele Sara, clasa a V-a, de la Școala Profesională ,,Ovidiu Drimba”, comuna Lugașu de Jos.
Kovacs Karina Roberta, clasa a I-a, de la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”, orașul Aleșd;
Hidiș Milian Lucian, clasa Pregătitoare (clasa 0), de la Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Avram Iancu;
Brumari Andreea-Ioana, clasa a III-a, de la Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Ciumeghiu;
Petrescu Petra, clasa a III-a, de la Școala Gimnazială ,,Miron Pompiliu”, orașul Ștei;
Igaș Andra Georgiana, clasa a III-a, de la Școala Gimnazială Nr.1, comuna Căpâlna;
Albu Patricia, clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială Nr. 2 Bogei, comuna Tăuteu;
Bocra Andreea, clasa a V-a, de la Școala Gimnazială Derna, comuna Derna;
Baghiu Noel, clasa a III-a B, de la Școala Gimnazială Zelk Zoltán, orașul Valea Lui Mihai;
Szűcs Botond, clasele a VII-a B, de la Școala Gimnazială „dr. Balási József”, comuna Curtuișeni.
*Zonele de implementare a SMID:
zona 1B – Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard, Toboliu;
zona 2– oraşul Aleşd şi comunele Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea, Vadu Crişului;
zona 3– compusă din oraşul Salonta şi comunele Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânicolau Român;
zona 4– oraşele Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, respectiv comunele Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş;
zona 5– oraşul Marghita şi comunele Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara;
zona 6- oraşele Săcuieni şi Valea lui Mihai şi comunele Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu.
nov. 19, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0