Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 17, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1300 vizualizari
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a susținut miercuri, 16 iunie, o conferință de presă în care a prezentat stadiul campaniei „Iunie – Luna curățeniei în județul Bihor” și al celor două concursuri din cadrul campaniei, „Campionatul bihorean al curățeniei” și „Ecoprovocarea”.
Până astăzi, primăriile au organizat în cadrul „Campionatului bihorean al curățeniei” 66 de acțiuni de igienizare în mai multe localități din județul Bihor, în care s-au implicat școlile, ONG-urile, bisericile, mediul de afaceri și cetățenii. Calendarul evenimentelor se actualizează pe măsură ce autoritățile locale anunță noi acțiuni, până la finalul lunii fiind deja programate alte 47 de astfel de activități. Organizarea a cel puțin o campanie de igienizare este una dintre condițiile de participare în competiție.
Mediul de afaceri a răspuns, de asemenea, invitației de a se implica în proiectul de curățenie derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Group și Consiliul Județean Bihor, atât financiar, cât și prin voluntariat la acțiunile de colectare a deșeurilor. Firmele* au donat până acum 215.000 lei pentru fondul de premiere al concursului „Campionatul bihorean al curățeniei”, în cadrul căruia primăriile din cele șase zone de colectare a deșeurilor se luptă pentru premiul I, de câte 100.000 de lei.
„Prin acest proiect intenționăm să creștem gradul de colectare separată a deșeurilor, să realizăm o curățenie generală în județul nostru și, în esență, să contribuim la schimbarea mentalităților care ne vor ajuta să avem un comportament potrivit față de mediul înconjurător. Sunt convins că în cele două săptămâni care au mai rămas, acțiunile de igienizare vor fi și mai consistente, într-un număr mai mare. Această mobilizare generală nu s-ar fi întâmplat dacă nu am fi beneficiat de sprijinul, înțelegerea și ajutorul partenerilor noștri și se cuvine să le mulțumim tuturor celor care au înțeles cât este de important să conștientizăm nevoia de a avea un județ mai curat nu numai acum, ci pe termen lung, pentru că acesta nu va fi un proiect singular. Le mulțumim și operatorilor de salubritate, care au pus la dispoziția doritorilor mănuși și saci și au asigurat transportul deșeurilor strânse în acțiunile de igienizare. Evident, cantitățile de deșeuri colectate au crescut semnificativ în această perioadă. Unii operatori au strâns deja o cantitate dublă față de cât se colectează în același interval într-o lună obișnuită”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor și președinte al ADI Ecolect, în conferința de presă.
În ceea ce privește concursul „Ecoprovocarea”, destinat elevilor din clasele 0 – VIII din județ, termenul până la care pot realiza desene sau picturi a fost prelungit până pe 25 iunie, întrucât anul școlar se încheie mai târziu decât a fost preconizat. Profesorii și directorii școlilor pot trimite tabelele cu toți elevii participanți până în data de 30 iunie. Vor fi acordate 12 premii prin tragere la sorți (câte 2 elevi din fiecare zonă de colectare), premiile fiind asigurate de firma DECATHLON din Oradea. Câștigătorii vor primi câte un voucher de 1.000 de lei, din care își vor putea achiziționa produse din magazin.
„Întrucât prețul fierului a crescut semnificativ, există o problemă pe piața producției de biciclete, așa că am regândit obiectul voucherului de 1.000 de lei pe care îl vom acorda celor 12 copii câștigători. DECATHLON s-a oferit să sponsorizeze acest concurs și am stabilit împreună să nu limităm elevii la a-și cumpăra biciclete, ci să poată să aleagă orice altceva dacă doresc. Creden că această idee e o îmbunătățire adusă proiectului”, a adăugat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor și președinte al ADI Ecolect.
nov. 11, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0