Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 10, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 980 vizualizari
Pentru desfășurarea concursului de alergare organizat de Asociația Sportivă Xterra Sport Bihor, circulația rutieră se închide sâmbătă, 12 iunie, între orele 10:00 – 12:00, pe traseul: Cetatea Oradea – str. Dobrogeanu Gherea – str. Avântului – str. Eftimie Murgu – str. Griviței – Dobrogeanu Gherea – Cetatea Oradea, pe durata desfășurării evenimentului.
Cererea Asociației Sportive Xterra Sport Bihor, prin care se solicită aprobarea organizării acestui concurs de alergare, a fost avizată de Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din cadrul Primăriei Oradea.
Luând în considerare H.G. nr. 531/10.05.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, la această adunare vor participa maxim 200 de persoane, cu respectarea distanțării fizice.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a adunării publice, organizatorii trebuie să respecte toate măsurile dispuse în Anexa nr. 3, din H.G. nr. 531/10.05.2021, cu modificările și completările din H.G. 550/2021, privind măsurile pentru diminuarea impactului de risc.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0