Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
iun. 05, 2021 Adrian Popa Actualitate, Baschet, Sport 0 1350 vizualizari
Consiliul Director al Federației Române de Baschet a votat modificarea protocolului medical al FRB privitor la organizarea și desfășurarea competițiilor de baschet în sălile de sport. Potrivit acestuia s-a format un cadru legal prin care publicul poate să participe la meciurile de baschet.
Redăm în cele ce urmează comunicatul emis de Federația Română de Baschet în acest sens, cu mențiunea că prevederile sunt foarte clare în ceea ce privește persoanele eligibile să participe, respectiv procentul în care se poate permite accesul publicului în arene:
Consiliul Director al Federatiei Romane de Baschet a hotarat, in data de 01.06.2021, in baza votului exprimat online de 10 membri, urmatoarele:
1. Se aproba cu majoritate de voturi (10 voturi pentru) actualizarea Protocolului medical FRB privitor la organizarea si desfasurarea competitiilor de baschet in salile de sport (iunie 2021 – vezi AICI).
Actualizarea Protocoloului Medical FRB a fost realizata in conformitate cu noile prevederi din Hotararea de Guvern nr. 580/2021, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 555/28.05.2021, precum si a Ordinului comun nr. 310/708/2021 al Ministerului Tineretului si Sportului si Ministerului Sanatatii, publicat in Monitorul Oficial in data de 20 mai 2021, Partea I, nr. 522.
In baza noilor prevederi legale, Consiliul Director a aprobat urmatoarele amendamente referitoare la accesul spectatorilor la meciurile de baschet organizate in spatii inchise, aplicabile de la 1 iunie 2021:
1. Competitiile de baschet in spatii inchise (sali de sport) se pot desfasura pe teritoriul Romaniei cu participarea spectatorilor PANA LA 25% din capacitatea maxima a tribunelor. Participarea este permisa urmatoarelor categorii:
– persoanele care sunt vaccinate impotriva virusului Sars-Cov-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– persoanele care prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;
– persoanele care se afla in perioada cuprinsa intre a 15-a zi si a 90-a zi ulterioara confirmarii infectarii cu SARS-CoV-2.
2. Competitiile de baschet in spatii inchise (sali de sport) se pot desfasura pe teritoriul Romaniei cu participarea spectatorilor PESTE 25% din capacitatea maxima a tribunelor. Participarea este permisa urmatoarelor categorii:
– persoanele care sunt vaccinate impotriva virusului Sars-Cov-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau,
– persoanele care prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, NUMAI DACA acestea se vaccineaza la intrarea in incinta, in conditiile Ordinului comun MTS si MS.
3. Accesul in salile de sport – Toate portile de acces in interiorul arenei sportive vor fi deschise. Organizatorul va comunica spectatorilor orele recomandate pentru sosirea la eveniment, precum si poarta de acces recomandata, pentru a minimiza riscul de creare a aglomeratiei in aceste puncte. De asemenea, vor exista marcaje care sa ajute persoanele sa pastreze distanta de siguranta de minim 1,5 m. Accesul in incinta va fi permis in urma triajului observational. Nu se va permite accesul persoanelor care prezinta simptome evidente de infectie respiratorie (tuse, stranut, rinoree etc). In cazul unei temperaturi peste 37,3°C, se repeta termometrizarea dupa 5 minute de repaus. Daca temperatura ridicata se mentine, persoana in cauza va fi izolata de restul grupului si i se va recomanda sa contacteze autoritatile sanitare. Controlul de securitate de la porti se va face doar vizual, spectatorii fiind rugati in prealabil sa colaboreze cu stewarzii si sa prezinte de buna voie obiectele pe care le detin in buzunare si/sau genti. Daca este necesar, verificarea corporala va fi efectuata de stewarzi, care vor folosi masti de protectie, manusi de unica folosinta. Accesul in arena va fi permis doar cu genti mai mici sau egale cu o coala A4. Nu se permite accesul cu mancare sau bautura din exterior.
Purtarea mastii de protectie de catre spectatori este obligatorie in sala de sport.
Organizatorul are obligatia de a marca in mod corespunzator spatiile unde spectatorii se pot aseza in tribune, tinand cont de gradul de ocupare al acestora (PANA LA 25%).
4. Organizatorul va respecta pentru accesul spectatorilor in sala de sport toate normele prevazute in Anexa 1 si Anexa 7 din Ordinul comun al MTS si MS in vigoare.
nov. 14, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0