Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
mai 11, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 574 vizualizari
Un proiectil de calibru 76 milimetri, în stare de funcționare, a fost ridicat marți, din localitatea Țețchea, de către echipajul pirotehnic din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea.
Sesizarea, primită în dispecerat prin Sistemul Unic 112, a fost făcută de un localnic, care a găsit o muniție în curtea propriei gospodării, în timp ce efectua săpături pentru fundația unui anexe.
După identificarea muniţiei – un proiectil de calibru 76 milimetri, în stare de funcționare, provenit din cea de a doua conflagraţie mondială, specialiştii pirotehnişti au procedat la cercetarea zonei în vederea asanării altor potenţiale muniţii, după care au transportat şi depozitat proiectilul în condiţii de siguranţă.
Munițiile rămase neexplodate au încărcătura de exploziv intactă și în multe cazuri, chiar și focosul, de aceea există riscul ca acestea să explodeze. Locurile unde pot fi găsite aceste tipuri de muniție sunt, în general, următoarele : la suprafața pământului (pe terenuri agricole, în păduri și desișuri ); îngropate sub pământ, descoperite cu ocazia săpăturilor şi arăturilor agricole, excavaţiilor pentru fundaţiile construcţiilor, defrişărilor, lucrărilor de irigații etc.; în zidăriile construcţiilor vechi rămase neobservate în timpul războiului; sub apă, în râuri, lacuri sau bălţi, descoperite cu ocazia unor lucrări hidrotehnice sau întâmplător în timpul scăldatului.
În aceste condiţii, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” atrage atenţia populaţiei asupra obligativităţii respectării următoarelor măsuri:
• să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea de muniţii neexplodate;
• să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate;
• să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
De asemenea, în cazul descoperirii elementelor de muniţie se interzice:
• ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
• comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
• lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
• introducerea muniţiilor în foc;
• topirea elementelor metalice de muniţii;
• tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
• folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
• utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;
• demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;
• folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.
În zona în care sunt descoperite elemente de muniţie se interzice:
• accesul persoanelor şi animalelor;
• executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate;
• aprinderea focului deschis;
• executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare;
• circulaţia vehiculelor.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0