Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mai 06, 2021 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 651 vizualizari
Miercuri, 5 mai, a fost constituită comisia care se va ocupa de reorganizarea activității muzeale în urma fuziunii dintre Muzeul Țării Crișurilor și Muzeul Orașului Oradea. Aceasta este formată din cinci persoane, trei desemnate de către Președintele Consililui Județean Bihor și două persoane propuse de Primarul Muncipiului Oradea.
Astfel, din partea Consiliului Județean au fost desemnate doamna Felicia Ciupa, directorul economic al Muzeului Țării Crișurilor, doamna Mihaela Roșan, consilier juridic în cadrul Consiliului Județean Bihor și domnul Gabriel Moisa, muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor. Din partea Primăriei Oradea au fost desemnați domnii Eduard Florea, director executiv al Direcției Economice și Ionuț Ciorba, director adjunct al Muzeului Orașului Oradea.
Potrivit protocolului încheiat între Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea, comisia va avea următoarele atribuții:
– identificarea obiectivelor muzeale, a patrimoniului muzeal proprietatea celor două autorități publice locale, patrimoniu care va fi gestionat în comun prin noua structură muzeală;
– identificarea modalității legale de reorganizare a activităților muzeale într-o singură structură muzeală;
– formularea unei propuneri de structură organizatorică;
– identificarea modalității de finanțare a noii structuri;
– analiza modalității de gestionare a patrimoniului muzeal aparținând Muzeului Orașului Oradea-Complex Cultural;
– stabilirea etapelor/activităților/aprobărilor necesare funcționării începând cu 1 iulie a activităților în cadrul enității reoganizate;
Vă reamintim că la finalul lunii aprilie a fost anunțat un protocol de colaborare între Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea privind reorganizarea activității Muzeului Țării Crișurilor și a Muzeului Orașului Oradea. Începând cu 1 iulie, cele două muzee vor deveni o singură entitate juridică, ce va funcționa în subordinea autorității județene.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0