Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 04, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 640 vizualizari
În perioada 1-3 mai, pompierii militari au desfășurat peste 110 operațiuni de salvare a persoanelor și a bunurilor bihorenilor. Astfel, echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea a cinci incendii, iar echipajele SMURD Bihor (cele 10 echipaje de pompieri militari paramedici ale subunităților din județ și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea) au desfășurat 12 misiuni la accidente rutiere și 98 de misiuni la cazuri medicale, acordând primul ajutor calificat și asistență medicală de urgență unui număr de 113 adulți și copii, care prezentau diferite probleme de sănătate: accident vascular cerebral, traumatisme, contuzii, plăgi, arsuri, lipotimie, tahicardie, fracturi etc..
În prima zi a lunii mai, în jurul orei 15.45, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Băleni, comuna Lazuri de Beiuș, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a mobilizat la adresa indicată, echipajele Stației de Pompieri Ștei și ale Secției de Pompieri Beiuș, alertând totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lazuri de Beiuș.
În urma executării recunoaşterii la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent la un șopron lipit de casă și la acoperișurile altor trei construcții auxiliare care aveau pereți comuni, flăcările alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în interiorul construcției care ardea generalizat și în podurile clădirilor (baloți de fân, porumb, canistre cu benzină), ameninţând să se propage la două locuințe lipite de construcțiile în flăcări.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, pompierii au acţionat cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, dispozitivul adoptat vizând localizarea şi lichidarea focarelor şi protecţia clădirilor expuse riscului de incendiere. Totodată, forțele de intervenție au evacuat două butelii pline cu gaz, dintr-una din anexele afectate de flăcări, prevenind producerea unei deflagrații.
Operaţiunea de stingere a fost finalizată în jurul orei 19.00, echipajele acţionând în continuare pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 19.30.
În urma producerii incendiului au ars șopronul, acoperișul șurii, jumătate din acoperișul bucătăriei de vară și acoperișul anexei vecinului.
Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un scurtcircuit electric.
Echipajele de pompieri militari au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor, salvând astfel cele două case.
În seara aceleiași zile, pompierii Detașamentului 2 Oradea au salvat un autoturism parcat pe strada Sovata din municipiu, stingând operativ incendiul izbucnit la compartimentul motor, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Au ars circa 0.5 metri liniari izolație cabluri electrice și protecție acumulator.
În ziua de Paște, echipajele Stației Valea lui Mihai au localizat și lichidat un incendiu produs la acoperișul unei case din localitate, cel mai probabil din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, reușind să limiteze pagubele la circa cinci metri pătrați material lemnos din structura acoperișului.
În aceeași zi, pompierii Stației Săcueni au stins un incendiu produs la coșul de fum al unei locuințe situate în Diosig, împiedicând producerea de pagube materiale.
În data de 3 mai, echipajele Detașamentului de Pompieri Marghita au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la una din cele trei încăperi ale unei case părăsite, din localitatea Voivozi, comuna Popești.
În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o fumatul în locuri nepermise, au ars elemente de mobilier, patru ferestre și trei uși din încăperea afectată de flăcări.
nov. 08, 2024 0
oct. 24, 2024 0
aug. 22, 2024 0
aug. 19, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0