Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 28, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1057 vizualizari
Primăria Oradea este din nou exemplu de bună practică, de data aceasta pentru administrația publică locală din Constanța.
Primarul Florin Birta și viceprimarul Arina Moș au primit marți, 27 aprilie, vizita unei delegații din Constanța, interesată de modul în care Oradea a reușit să reabiliteze clădirile de patrimoniu și să le pună în valoare, dar și de alte domenii în care Primăria Oradea a reușit să obțină rezultate vizibile.
Până acum, Primăria Oradea a oferit modele de bună practică administrațiilor locale din Arad, Cluj, Timișoara, Craiova și București, care s-au arătat interesate de schimburi de experiență în acest sens.
Delegația a fost formată din Dan Leu – arhitectul șef al Primăriei Constanța, Teo Hira – directorul Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) și consilierul pe comunicare Alin Vintilă.
În semn de bun venit, viceprimarul Arina Moș a oferit fiecărui membru al delegaţiei constănțene albumul „Povestea palatelor orădene”, editat de Oradea Heritage.
„Sperăm că în urma acestei vizite să implementați un program de reabilitare prin care să puneți în valoarea patrimoniul orașului Constanța, un oraș cu o arhitectură deosebită și să reușiți să cooptați în echipă specialiști dedicați comunității dumneavoastră, așa cum avem la Oradea”, a spus viceprimarul Arina Moș.
Specialiștii de la Primăria Constanța au adus apoi în discuție mai multe aspecte ce țin de organizarea unei primării, precum structura organigramei, repartizarea atribuțiilor în ceea ce privește salubritatea, întreținerea drumurilor, gestionarea problemei câinilor fără stăpân, administrarea patrimoniului orașului, gestionarea terenurilor municipiului, modul de funcționare a Instituției Arhitectului Șef, cu tot ceea ce ține de circuitul documentațiilor și digitalizarea acestora etc.
Aceștia s-au arătat interesați de implementarea unor soluții testate, care să ducă la eficientizarea administrației constănțene. Cel mai important subiect discutat a fost însă modul în care Primăria Oradea a reușit să schimbe imaginea orașului prin „Programul de reabilitare a fațadelor clădirilor situate în ansamblul urban – Centrul istoric Oradea”, pârghiile legale folosite pentru derularea acestuia și sursele de finanțare utilizate pentru realizarea acestui obiectiv.
Membrii delegației au primit toate informațiile de care aveau nevoie de la specialiștii Primăriei Oradea, care le-au stat la dispoziție: Radu Fortiș – arhitect-şef, Adriana Lipoveanu – director Instituția Arhitectului Șef, Angela Lupșea – director executiv Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Județul Bihor, Popa Lucian – director Direcția Patrimoniu Imobiliar din Primăria Oradea.
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0