Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
apr. 20, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1033 vizualizari
Azi, 20 aprilie, a ajuns la Oradea al treilea tramvai Imperio din cele zece prevăzute să sosească în acest an. Tramvaiul va fi supus unor probe de anduranță pe traseu, după care în cca o săptămână va deservi călătorii alături de celelalte garnituri.
Tramvaiul care a sosit astăzi face parte din cel de-al doilea lot de 10 tramvaie Imperio cumpărat de municipalitate. Primăria Oradea a semnat contractul de furnizare a celor 20 de tramvaie în data de 19.10.2018, cu Societatea Astra Vagoane Călători S.A., valoarea contractului fiind în valoare de 148.800.000 lei fără TVA (7.400.000 lei fără TVA/tramvai). Primele zece tramvaie au sosit anul trecut, tramvaiul 11 a fost livrat în 23.03.2021, tramvaiul al 12-lea a fost livrat în 26.03.202, iar ultimele 7 tramvaie vor fi livrate în perioada aprilie – septembrie 2021.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, fondurile nerambursabile fiind de 98%, iar contribuţia proprie din bugetul local al Municipiului Oradea este de 2%. Până în luna septembrie 2021 vor sosi toate cele 20 de tramvaie achiziționate prin acest contract.
Noile tramvaie au 210 locuri, din care 45 pe scaune. Ele sunt dotate cu aer condiționat, instalaţie de încălzire şi ventilaţie/climatizare, rampă și un spațiu destinat persoanelor cu dizabilități. Tramvaiele sunt prevăzute cu podea coborâtă 100% şi cu instalaţii de validare/taxare compatibile cu sistemul de e-ticketing.
Tramvaiele sunt eficiente din punct de vedere energetic și recuperează energia datorită sistemului de frânare cu recuperare de energie.
iun. 21, 2024 0
nov. 22, 2023 0
nov. 15, 2023 0
nov. 14, 2023 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0